4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Atac armat la un liceu din Bosnia. Portarul a împușcat cu o armă militară directorul, secretara şi o profesoară de engleză

Trei angajaţi ai unui liceu din Bosnia au fost ucişi în sediul instituţiei de către un coleg care a deschis focul cu o puşcă automată, după care a încercat să se sinucidă, relatează AFP, citată de digi24.ro.

Foto: Profimedia

Atacul armat a avut loc miercuri, într-o şcoală la Sanski Most, în nord-vestul ţării. 

„Acest bărbat, care a folosit o armă militară, o puşcă automată, a ucis trei angajaţi ai şcolii şi a încercat să se sinucidă” la faţa locului, a anunţat la postul naţional de radio BHR1 un purtător de cuvânt al poliţiei cantonale, Adnan Beganovic. 

Victimele sunt „directorul liceului, o secretară şi o profesoară de engleză”, potrivit aceleiaşi surse. 

Atacatorul, grav rănit, a fost transportat în spital la Banja Luka (nord). 

El s-a rănit la nivelul toracelui, însă era conştient şi urma să fie operat, a anunţat spitalul. 

Poliţia nu s-a pronunţat în privinţa mobilului atacului. 

Presa locală scrie însă că este vorba despre un portar al instituţiei, vizat de o procedură disciplinară. 

El a tras asupra colegilor săi la o reuniune de pregătire a începerii noului an şcolar.


Pub