Întrebat cum i s-a părut declarația președintei Maia Sandu, care a afirmat că ar vota pentru unirea cu România, Bolojan a răspuns că afirmația „nu face decât să confirme atitudinea pe care a avut-o în toți acești ani de când este președinta Republicii Moldova”.
„E o atitudine de confirmare a ceea ce a făcut dânsa pe această funcție, făcând tot ceea ce este posibil pentru ca Moldova să se dezvolte, să fie o țară sigură, o țară europeană. Iar asta înseamnă, în primul rând, un drum spre Europa prin România”, a declarat premierul.
Pus în fața întrebării dacă ar vota pentru unire la un eventual referendum, Bolojan a răspuns: „În condițiile în care s-ar pune problema unui astfel de referendum și în țara noastră, eu aș vota da”. Maia Sandu a declarat, în ianuarie 2026, într-un interviu, că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, aceasta ar vota da.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat declarația președintei. „Maia Sandu va vota unirea nu de dragul unui ideal, ci din iubirea egoistă de sine. Și cu gândul la propriul viitor. Iar de Constituție nici nu mai spunem nimic, pentru Maia Sandu Constituția moldovenească nu este un document cu autoritate, chiar dacă a depus jurământul pe Legea Supremă de 2 ori”, a menționat fostul șef de stat.
La rândul său, juristul Iurie Mărgineanu a declarat că în spațiul public se discută despre posibila cumpărare a voturilor unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru a susține unirea cu România, fapt care, în opinia sa, ridică riscuri serioase pentru suveranitatea statului și respectarea Constituției. „Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE”, a scris avocatul pe rețele.
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a calificat declarația președintei Maia Sandu, drept „o luare de poziție ambiguă, lipsită de consecințe politice concrete”.
La rândul său, Alianța pentru Unirea Românilor a salutat declarația președintei Maia Sandu
La mijlocul lunii ianuarie, Nicușor Dan a făcut prima declarație, după ce Maia Sandu a afirmat că ar vota unirea RM cu România: „Suntem pregătiți oricând să discutăm acest scenariu”.
Fostul președinte al României Traian Băsescu a spus că declarația Maiei Sandu privind un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România a fost „imprudentă”, argumentând că afirmațiile au stârnit furia opoziției într-un moment dificil pentru țara sa. „Noi știm că ar vrea unirea, dar când are război la graniță, cu rușii gata să facă orice, putea să fie prudentă”, a spus Băsescu.
Iar ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că „planurile Republicii Moldova de a se uni cu România sunt distructive pentru statalitatea RM”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!