„INSPA s-a autosezizat pe acest caz. Urmează să fie identificate persoanele care se aflau la volanul mașinilor. Conform legislației, încălcarea de către conducătorul de vehicul a prevederilor Regulamentului circulației rutiere, săvârşită prin manifestarea de comportament agresiv, se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi convenţionale, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de la 3 la 15 zile, în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a INSP, Natalia Golovco.
Drifturi nocturne au fost surprinse, în cursul nopții, la sensul giratoriu din cartierul Poșta Veche al capitalei. Imaginile video au fost postate pe Telegram.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!