6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Conflictul în strâmtoarea Kerci: Un moldovean de 20 de ani, printre marinarii capturați de Federația Rusă

Conform Convenției de la Geneva din 1949, marinarii ucraineni care au fost capturați pe 25 noiembrie de către Federația Rusă sunt considerați prizonieri de război. Potrivit Forțelor Armate ucrainene, în total 23 de persoane au fost capturate. Majoritatea prizonierilor au vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani.

Foto: RFE/RL

Astfel, potrivit hromadske.ua, printre cele 23 de persoane se află și Veaceslav Zimcenco, un tânăr de 20 de ani din Chișinău.

UNIMEDIA menționează că Ucraina acuză Rusia că a deschis focul şi a confiscat trei nave militare care îi aparţin, șase dintre oamenii de la bord fiind răniţi. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 25 noiembrie.

Reprezentanţii FSB au declarat că au demarat această acţiune deoarece navele ucrainene au intrat ilegal în apele sale teritoriale, ignorând avertismentele.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat „un act agresiv al Rusiei” şi o „escaladare premeditată” din partea Moscovei în zona Mării Azov.

În consecință, Petro Poroșenko a introdus, prin decret, stare de război în zece regiuni ale țării.

De menționat că Pavel Filip a spus că nu există pericol de securitate a Republicii Moldova în contextul declarării stării de război în Ucraina.

Totodată, cetățenii moldoveni care vor să călătorească în Ucraina vor trebui să fie pregătiți pentru verificări suplimentare la trecerea frontierei. De asemenea, pentru eventuale întrebări sau neclarități, oamenii pot apela la Linia verde 022-259-717, disponibilă 24/24.

După trei zile de la incident, și Președinția a venit cu o reacție privind tensiunile recente pe dimensiunea ruso-ucraineană.


Pub