„Anul 2026 a început foarte greu pentru Republica Moldova. Țara noastră a se află azi într-o criză sistemică foarte gravă. Problemele care s-au acumulat au început să răbufnească toate odată, în diferite domenii strategice și de interes public. Catastrofa demografică și narcomania. Situația catastrofală din agricultură. Starea deplorabilă a drumurilor. Prețurile la gaz, benzină și motorină împovărătoare pentru majoritatea cetățenilor. Și acestea sunt doar câteva dintre probleme. Este greu să le enumerăm pe toate, pentru că lista este foarte lungă.
În aceste condiții Guvernarea PAS trebuie să renunțe la discursurile despre războaie hibride și cognitive și să se concentreze asupra unor lucruri mult mai reale, actuale și mai serioase care îi deranjează pe marea majoritate a cetățenilor.
Consider că președinta Maia Sandu trebuie urgent să convoace Consiliul Național de Securitate pe problemele socio-economice stringente din aceste săptămâni, care afectează temeliile sociale. Și concomitent, împreună cu conducerea PAS, să organizeze un dialog sincer cu forțele din opoziție, pentru salvarea în comun a țării, a economiei și a cetățenilor.
Noi, ca reprezentanți ai opoziției, credem că Guvernarea trebuie să ia o pauză în luptele politice interne și să apeleze la opoziție pentru a identifica în comun soluții pragmatice pentru țară. Astfel de soluții, încât cetățenii să respire un pic ușurat, dar să nu fie iar jupuiți de bani și ținuți în frică.
Consider că Republica Moldova trebuie să revină la un dialog pragmatic cu Federația Rusă, care este unul dintre principalii furnizori mondiali de gaz și produse petroliere. Personal, ca ex-președinte al Republicii Moldova, sunt gata să port discuțiile necesare la Moscova pentru a găsi căi prin care să obținem pentru țara noastră resurse energetice și produse petroliere în condiții mult mai avantajoase decât avem acum. Dacă Maia Sandu nu știe cu cine să vorbească la Moscova, eu știu!
Realitățile din lume arată că nimic nu este sigur și stabil. Și este o mare eroare să renunți la o sursă bogată și avantajoasă de energie și de produse de primă necesitate pentru economie, cum a fost în raporturile de decenii ale Republicii Moldova cu Rusia. Mai devreme sau mai târziu, noi oricum vom reveni la relațiile economice cu Rusia, dar dacă vom întârzia, moldovenii vor sărăci și mai mult, fiindcă în toată această perioadă de conflict diplomatic noi plătim cu câteva prețuri mai mult pentru gaz și totodată pierdem o piață enormă pentru exportul produselor agricole.
Sunt convins că și alți colegi din opoziție, fiecare pe partea sa de competență și capacitate, poate veni cu soluții eficiente pentru depășirea crizei sistemice în care se află azi Republica Moldova. Trebuie doar ca cei de la PAS să coboare de pe tronul lor galben, să recunoască starea catastrofală a lucrurilor și să asculte și de opiniile și sfaturile cetățenilor și ale opoziției.
Trecem printr-o perioadă extrem de dificilă cu probleme și provocări enorme pentru cetățenii Republicii Moldova. Clasa politică trebuie să dea dovadă de maturitate politică, să lase de o parte ambițiile bolnave și interesele înguste politice și să-și unească eforturile pentru a minimiza pierderile și suferințele prin care trec oamenii. Să nu uităm că avem o singură țară și o singură patrie, chiar dacă suntem diferiți ca viziune politică”, a declarat Igor Dodon.
La 4 martie, Guvernul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în contextul evoluțiilor recente din Orientul Mijlociu și al potențialelor implicații pentru țara noastră.
În context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a informat că a fost instituit un regim de control sporit asupra stocurilor de benzină și motorină, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu.
Mai devreme, ANRE a constat că evenimentele recente din zona Golfului Persic au generat un impact asupra cotațiilor internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu deschiderea burselor internaționale din data de 2 martie 2026.
Președinta Maia Sandu consideră că, creșterea prețurilor la resursele energetice, dar și mărfuri este inevitabilă, în contextul confictului armat din Orientul Mijlociu. „Dacă războiul continuă, atunci problema va deveni mai mare”, a precizat șefa statului
Israelul a lansat un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran.
La 9 martie, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că, prețul carburanților în Republica Moldova ar putea atinge pragul de 30 lei per litru în următoarele zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. „Exact ca și în cazul gazelor naturale, moldovenii se pare că vor fi țapi ispășitori cel mai mult din statele de pe acest continent. Nimeni nu vorbește astăzi că benzina, motorina pot ajunge la 30 de lei. Cine are de suferit sunt tot oamenii, agricultorii și întreaga țară, pentru că în lanț se va scumpi totul”, a subliniat edilul.
De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că evoluția prețurilor la carburanți, inclusiv la benzină, despre care se zvonește că ar putea ajunge la 30 de lei per litru, depinde în mare măsură de situația de pe piețele internaționale și de evoluțiile geopolitice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!