„Dacă în alți ani, când stăteam în față, nu ieșea nimeni, a cum, cu puterea poporului, reușim să avem noi acces, deja este un pas înainte, capul sus”, a spus deputatul Serghei Ivanov, înainte să intre în clădirea Guvernului, la parter.
Deputații au vrut să lase petiția fermierilor în anticamera premierului, nu în boxa din hol, așa cum li s-a propus.
Au fost întâmpinați, însă, de o angajată de la Cancelarie, care le-a spus că va recepționa ea actele.
„Noi vrem să mergem în anticameră la prim-ministru să o depunem. E interzis să mergem la domnul prim-ministru, da?”, a întrebat Sergiu Stefanco, însă fără a primi un răspuns.
„Sergiu, ai înțeles unde ne e locul, da? Unde ne țin cei de la guvernare”, i-a spus deputatul colegului său din Parlament, Serghei Ivanov.
„Inițial ni s-a sugerat să punem petiția în boxă”, a spus Inavov.
„Asta e deschidere? Domnul prim-ministru este ocupat? Nu găsește 5 minute?”.
Șeful Serviciului Protocol al Guvernului, le-a spus deputaților că nu au planificată o întrevedere cu premierul.
„Ați spus că în 5 minute ne comunicați, dacă domnul prim-ministru ne poate primi pe 5 minute. Suntem doi deputați. Dvs îmi interziceți să intru în clădirea Guvernului. Eu pot merge în anticameră să stau acolo să aștept când prim-ministrul se va elibera?”, a întrebat Stefanco.
„Dar etica ce spune? Dacă ați spus unui reprezentant al poporului că în 5 minute veniți cu un răspuns, puteați veni cu acest răspuns față de dumnealui. Haideți totuși să păstrăm etica, noi tot încercăm. Vă înțelegem și pe dvs, dar dacă ați spus 5 minute unui deputat și nu-i răspundeți lui, atunci ce șanse are un cetățean simplu?”, a adăugat Ivanov
„Agenda deja s-a stabilit. Puteți prin instrumentele dvs să stabiliți o legătură”, a răspuns șeful Serviciului Protocol.
„Ce a spus domnul prim-ministru? Vine să vorbească cu cei care au ieșit la protest?”
„Nu am primit niciun răspuns.”
„Sper să fie primul și ultimul conflict. Noi vrem verticalitate”.
Guvernul nu a venit, deocamdată, cu o reacție la incidentul respectiv.
Sergiu Stefanco, deputat al partidului „Democrația Acasă”, a declarat, la protestul fermierilor, desfășurat astăzi în fața Guvernului, că nu a fost lăsat să intre în clădirea Executivului, la premierul Alexandru Munteanu. „Vă dați seama? Un deputat din Republica Moldova, votat de poporul RM, nu are dreptul să intre în clădirea Guvernului, trebuie să se înscrie la un oarecare prim-ministru adus de nu știu unde, care nu a plătit un leu în acest stat, în ultimii 10 ani”, le-a relatat Stefanco agricultorilor adunați la miting.
Mai mulți fermieri s-au adunat în fața clădirii Guvernului, la un protest preventiv, pentru a cere Cabinetului de miniștri condus de Alexandru Munteanu să iasă la dialog și să întreprindă „acțiuni concrete și urgente pentru redresarea situației dezastruoase din agricultură din toată țara”.
Fermierii amenință că vor organiza proteste și vor bloca traseele din țară, dar și punctele de trecere a frontierei de stat, dacă autoritățile nu vor accepta, până luni, un dialog cu agricultorii și soluțiile pe care le propun, pentru a-i ajuta să iasă din impasul în care s-au pomenit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!