Potrivit anchetei, aceștia, în perioada ianuarie-aprilie 2022, publicau pe rețelele de socializare anunțuri cu oferte de muncă care ar genera profit rapid. Ulterior, tinerii care cădeau în plasa lor primeau asigurări că, după cumpărarea produselor, în baza creditelor contractate, aceștia le vor anula creditul în baza relațiilor cu persoanele din cele două magazine, iar tinerii le vor putea vinde învinuiților produsele cumpărate, contra sumei de 1000-3000 lei.
În realitate, însă, produsele costau 20.000-70.000 lei, iar creditele de la companiile de microfinanțare nu erau anulate, suma de îndatorare a clienților fiind în creștere continuă, inclusiv în prezent. Ulterior, învinuiții revindeau produsele, prin publicarea altor anunțuri pe internet.
Actualmente, oamenii legii iau în calcul prejudicierea de către aceștia a circa 40 de persoane, suplimentar celor care deja au depus plângeri.
Cei patru tineri au fost reținuți, iar procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv în privința acestora. Totuși, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea acestora în arest la domiciliu.
Ulterior, procurorii au contestat măsura aplicată la Curtea de Apel Chișinău, care urmează să se pronunțe, timp în care potrivit legii învinuiții se prevalează de prezumția nevinovăției.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!