20,40 lei/l Nou plafon la motorină; vezi maximele zilei și stațiile mai ieftine 14 Descinderi în România în dosarul rezidențiatelor USMF Chișinău 3 ani Copil lovit pe trotuar la Comrat; șoferița ar fi confundat pedalele 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi cursul BNM de azi
Șeful NATO respinge informația că Trump va retrage trupele americane din Europa: „Doar zvonuri”

NATO rămâne solidă, la fel ca și angajamentul Statelor Unite față de alianță, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, ca răspuns la îngrijorările tot mai mari legate de o posibilă retragere a Americii din Europa sub administrația președintelui Donald Trump, scrie Politico, citat de digi24.ro.

Foto: Profimedia

„Americanii au afirmat în repetate rânduri că sunt angajați față de NATO, față de Articolul 5... Sunt absolut convins că această alianță va continua să existe împreună cu SUA”, a declarat Rutte reporterilor.

Acest angajament vine însă „cu o așteptare clară, aceea că, de această parte a Atlanticului și în Canada, vom cheltui mai mult” pentru apărare, a adăugat el.

Ținta alianței este de a aloca cel puțin 2% din PIB pentru apărare, dar Trump dorește ridicarea acestui prag la 5%. Rutte a menționat un obiectiv „considerabil mai mare de 3%”. Subiectul va fi discutat la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO de la Bruxelles.

Declarațiile lui Trump despre refuzul de a apăra țările NATO care nu investesc suficient în apărare și amenințările sale privind invadarea Groenlandei alimentează îndoielile cu privire la angajamentul Washingtonului față de NATO și securitatea Europei.

The Washington Post a raportat despre posibile planuri de relocare a trupelor și armamentului american din Europa în Indo-Pacific, în timp ce NBC News a scris că administrația SUA ar putea transfera funcția de Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa, cea mai importantă poziție militară a alianței, către un european.

Rutte a respins întrebările pe această temă: „Acestea sunt doar ipoteze. Nu am văzut nimic concret, doar zvonuri. Nu am primit nicio propunere clară în acest sens”, a spus el. „Nu există planuri de retragere sau altceva, știm că SUA sunt complet angajate față de NATO.”


Pub