Astel, fiind întrebată cu ce merge PAS la alegerile parlamentare din toamnă, președinta a menționat că „aceasta este întrebarea către partid”. „Eu sunt șefa statului, dar nu sunt membru al partidului. Mi-aș dori foarte mult ca în viitorul Parlament să fie majoritatea oamenilor care vor lucra pentru integrarea europeană, cum este scris în Constituție”, a notat Maia Sandu.
(video) Maia Sandu spune că nu știe „cu ce merge PAS” în alegeri, chiar dacă a participat la Consiliul Politic al formațiunii: Nu sunt membru
Șefa statului Maia Sandu declară că nu este membră a Partidului Acțiune și Solidaritate și nu cunoaște cu ce merge formațiunea la alegerile parlamentare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast. Pe de altă parte, președinta a participat astăzi la Consiliul Politic Național al PAS și a ținut și un discurs.
Foto: Facebook
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!