REZULTATE PRELIMINARE – PARLAMENT 2025 LIVE

0
PROCESE VERBALE
PROCESATE
Traian Băsescu vrea să-și recupereze cetățenia moldovenească: „O voi face după alegeri”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seară că intenționează să facă demersurile pentru a-și redobândi cetățenia Republicii Moldova, pe care a pierdut-o în urma unei decizii a fostului președinte Igor Dodon, scrie adevarul.ro.

Foto: Captură de ecran

„Puteam să fac acest lucru înainte de alegeri, am primit toate formularele necesare, însă am preferat să nu o fac pentru a nu da impresia unui gest electoral. O voi face după scrutin”, a afirmat Băsescu într-un interviu acordat Digi24.

Fostul șef al statului a devenit cetățean moldovean în noiembrie 2016, împreună cu soția sa, Maria Băsescu, printr-un decret semnat de președintele de atunci, Nicolae Timofti.

Cetățenia i-a fost ulterior retrasă de Igor Dodon, pe motiv că aceasta ar fi fost obținută prin încălcarea legii. Soția sa a păstrat însă calitatea de cetățean moldovean și a votat la alegeri duminică.

Traian Băsescu a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei, însă fără succes.

Prin gestul său, fostul președinte își reafirmă dorința de a menține legătura cu Republica Moldova, evitând totodată orice interpretare politică în perioada electorală.

Soția lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, la urne în Moldova

Maria Băsescu s-a prezentat singură la ambasada Republicii Moldova din România pentru a-și exercita dreptul de vot.

Într-o declarație, Maria Băsescu a spus: „Îmi doresc ce e mai bun pentru Moldova”.


Pub