(video) Vlad Plahotniuc, încarcerat în Penitenciarul 13: Fostul lider democrat a fost escortat de la Aeroport sub pază strictă

Vladimir Plahotniuc a ajuns la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Fostul lider democrat a fost adus, sub escorta mai multor mașini cu mascați, la o oră jumătate de la aterizare pe Aeroportul Chișinău.

Foto: Captură de ecran

Fostul lider democrat va fi deținut într-o celulă individuală, conform regimului stabilit de autorități.

 

Încercuit de zeci de mascați Fulger, Vlad Plahotniuc a fost scos din Aeroportul Internațional Chișinău și băgat direct în dubiță. Fostul lider democrat era atât de strâns păzit, încât abia a putut fi zărit printre cagule și veste antiglonț.

Vlad Plahotniuc a fost scos de mascați, pe ușa din spate a avionului.

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost extrădat din Grecia în dimineața zilei de 25 septembrie. Oligarhul a ateriza la Chișinău la ora 9.30.

Fostul politician Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia. Anunțul a fost făcut pe 22 iulie, de Poliția Republicii Moldova. Alături de el a fost reținut și ex-deputatul Constatin Țuțu.

Autoritățile grecești l-au arestat pe Vladimir Plahotniuc, fost lider al PD după ce ar fi descoperit în posesia lui un document fals, emis pe numele „Stanislav Kirsanov”.

Vladimir Plahotniuc deținea 21 de acte false. IGP a publicat mai multe informații despre toate identitățile ale fostului lider democrat și ale lui Constantin Țuțu

Presa elenă scria că cei doi intenționau să plece în Dubai. Alături de foștii deputați ar fi fost reținută și o tânără de la Tiraspol - Elisaveta Kuznețova,

Pe 7 februarie 2025, după 4 ani și jumătate de la fuga sa din Republica Moldova și nenumărate cereri din partea autorităților de la Chișinău, Interpol a acceptat într-un final solicitarea și l-a dat în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc.

Procuratura a anunțat anterior că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea pentru a fi tras la răspundere în Moldova.

Plahotniuc a fugit din țară în iunie 2019, când a pierdut guvernarea și a avut o discuție cu ambasadorul SUA la Chișinău.


Pub