„Am fost informați că prim-ministra R.Moldova, Natalia Gavrilița, a demisionat și deodată au început a comenta diferiți membri ai partidelor din opoziție că Gavrilița nu a rezistat presiunilor și a demisionat.
Dragi prieteni, motivul e cu totul altul. Natalia Gavrilița nu era pregătită de o confruntare armată cu Rusia, pentru că ea este o persoană politică socială. Acum va fi numit un nou prim-ministru și Republica Moldova va trece într-o fază mai activă, de confruntare cu Federația Rusă, de partea Ucrainei.
În curând, noul premier și președinta țării, Maia Sandu, vor deschide al doilea front împotriva Federației Ruse”, a comentat Liderul Partidului Regiunilor din Moldova, Alexandr Kalinin.
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a boicotat consultările cu fracțiunile parlamentare pentru numirea unu nou prim-ministru, anunțate Maia Sandu. Deputații au declarat că au fost anunțați că trebuie să se prezinte la Președinție cu 40 de minute înainte de consultări, lucru care nu corespunde normelor juridice. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, afirmă că Guvernul Gavrilița a avut un mandat foarte complicat. „Toate crizele s-au adunat una peste alta în timpul acestui Guvern. Nu a fost perfect. Multe au fost învățate din mers, căci nu puteai ști ce criză mai aduce ziua de mâine”, a scris Stamate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!