(video) Traseul lui Nesterovschi, cu o seară înainte de condamnare. Cernăuțeanu: Pregătirile pentru fugă au început mult mai devreme

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a povestit care a fost traseul deputatului Alexandr Nesterovschi, cu o seară înainte de condamnare. „Și-a deconectat telefonul în jurul orei 18:00, într-o locație situată în afara Chișinăului. Pentru a reveni ulterior, s-a deplasat cu mașina concubinei sau a soției”, a menționat acesta în cadrul emisiuni #1LA1 de la ONE TV.

Foto: UNIMEDIA

„Domnul Nesterovschi și-a deconectat telefonul în jurul orei 18:00, într-o locație situată în afara Chișinăului. Pentru a reveni ulterior în capitală, s-a deplasat cu mașina concubinei sau a soției. Se pare că a încercat să inducă în eroare structurile de anchetă.

Pregătirile pentru plecarea sa au început mult mai devreme. Dacă analizăm cronologia evenimentelor, observăm că, în ziua respectivă, la ora 15:30-16:00, el era la o clinică. La ora 17:00, a intrat la avocat, iar după ce a ieșit, a început pregătirile pentru dispariție”, a declarat Cernăuțeanu.

Scandalul pe evadarea lui Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție, a ajuns și la Bruxelles. „Dacă se dovedește a fi adevărat și dacă ne uităm la acest exemplu, se încadrează foarte bine în manualul de propagandă rusă. Și nu doar propagandă, ci și acțiuni concrete pentru a interfera cu procesul democratic al țării”, a răspuns purtătoarea de cuvânt pentru afaceri externe și securitate a Comisiei Europene, Anitta Hipper.

Ministerul Afacerilor Externe i-a transmis diplomatului rus o notă prin care trei angajați ai Ambasadei ruse au fost declarați persoane indezirabile.

Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat astăzi, 31 martie, la sediul MAE, pentru ora 16:00. Se întâmplă, după acuzațiile SIS că Ambasada federației Ruse din Republica Moldova l-ar fi ajutat pe Nesterovschi să evadeze în Transnistria.

La 19 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în penitenciar de timp închis. Acesta este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Imediat, Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare, potrivit Procuraturii Anticorupție. Totodată, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco, a comunicat că acesta „nu a părăsit Republica Moldova”.

În ziua condamnării sale, Nesterovschi a anunțat că a primit cetățenia Rusiei și a declarat că îi este recunoscător Moscovei pentru că i-a acordat-o.

La 20 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare internațională, a comunicat, pentru UNIMEDIA, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.

Arina Spătaru a colaborat cu oamenii legii pentru cercetarea lui Ilan Șor și a finanțării ilegale a partidelor politice. În septembrie 2023, apăreau imagini cu lidera ALDE filmând telefonul prin intermediul căruia comunica cu Ilan Șor. În lista de apeluri se regăsea și Alexandr Nesterovschi, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în acea perioadă. În imagini se vedea și punga cu dolari oferită președintei ALDE pentru a finanța un partid pro-rus.

Cu câteva zile înainte, Arina Spătaru a făcut publice detalii despre implicarea sa în investigațiile în dosarul spălării de bani, unde sunt vizate mai multe formațiuni conduse de Ilan Șor. Aceasta a declarat că a fost „agent sub acoperire”, cu numele Victoria Bogatu. Totodată, a menționat că s-a întâlnit personal cu Ilan Șor în Israel. „Am o veste foarte proastă pentru domnul Ilan Șor! V-ați înșelat amarnic. Nu toți oamenii sunt de vânzare! Nu toate sufletele se pot cumpăra cu 30 de arginți”, a spus Spătaru.

Deputatul Alexandr Nesterovschi, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în lipsă, s-ar afla în regiunea transnistreană, susține șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu. „Este o variantă cu o proximitate mare (n.r. că parlamentarul s-ar afla în stânga Nistrului). Ceea ce pot să confirm este că persoana nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova cu identitatea deținută de cetățean al Republicii Moldova”, a menționat Cernăuțeanu.

Pe 31 martie, Alexandru Musteața, director al Serviciul de Informații și Securitate a declarat că instituția pe care o conduce deține informații care confirmă că Ambasada Rusiei de la Chișinău l-ar fi ajutat pe Alexandr Nesterovschi să se eschiveze de la închisoare.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a publicat imagini video cu operațiunea de transportare de la Ambasada Federației Ruse din Chișinău a deputatului condamnat Alexandr Nesterovschi în regiunea transnistreană.


Pub