„Simo” se antrenează intens în ultima perioadă, pentru a putea încheia sezonul cât mai sus în ierarhia WTA.
Halep a imortalizat ultimul antrenament și a postat pe rețelele sociale o fotografie de la sfârșitul unui sesiuni epuizante, imagine însoțită de textul „sill smiling” (n.r. încă zâmbesc).
Următoarea apariție a Simonei Halep în circuitul WTA ar putea fi la turneul WTA 250 din Hong Kong, programat în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie. Sportiva din România a primit un wild-card pentru a participa la acest eveniment.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus suspendarea Simonei Halep de la patru ani la nouă luni pe data de 5 martie, dar motivarea în acest caz a venit în cursul zilei de joi, 10 octombrie.
Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, românca a putut juca tenis într-un timp foarte scurt, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
După 7 luni de la hotărârea TAS, forul de la Lausanne a publicat motivarea deciziei, iar fostul lider mondial urmează să primească din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) suma de 20.000 de franci elveţieni, drept despăgubire.
„Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj”, s-a specificat în motivarea deciziei, publicată de TAS.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!