6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
114 elevi, eliminați de la examenul de absolvire a gimnaziului pentru fraudă. Perciun: Într-o instituție de învățământ am anulat toate lucrările, erau copiate

Peste 100 de elevi au fost eliminați de la examenul de absolvire a gimnaziului, în sesiunea din acest an, anunță Ministerul Educației și Cercetării. „Am avut instituții de învățământ unde s-au anulat integral toate lucrările sau 30 la sută din lucrări. Am avut trei asemenea incidente, la verificare am depistat copierea integrală a tuturor lucrărilor din acel centru de susținere a examenului”, a dezvăluit ministrul Dan Perciun.

Foto: Getty Images

Astfel, în sesiunea curentă 114 candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă, dintre care: 12 - la Istoria românilor și universală, 65 - la Matematică, 3 - la Limba și literatura română și 34 - la Limba și literatura română pentru alolingvi.

„Elevii lucrările cărora au fost anulate pentru fraudă pot susține repetat această probă în sesiunea suplimentară. Îi încurajăm să vină să susțină examenul și suntem absolut convinși că în sesiunea repetată vor vor demonstra că pot singuri să scrie un test de examen și să nu trișeze”, a menționat Lilia Ivanov, director al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.


„Nu este în general posibil să fraudezi examenele fără participarea adulților. Noi la MEC și la Agenția pentru Curriculum și evaluare întotdeauna spunem că responsabilitatea pentru buna desfășurare a examenelor e în primul rând a adulților, care trebuie să se asigure că toate regulile prevăzute sunt respectate și nu creează lacune și breșe sau facilitează câteodată chiar fraudarea examenelor. Noi avem mai multe situații semnalate, le documentăm și cred că vor fi și persoane sancționate. Sunt două opțiuni de sancționare, care pot fi aplicate simultan sau separat: pe de o parte, direcțiile de învățământ, care sunt angajatorii directorilor și a cadrelor didcatice, pot aplica sancșiuni disciplinare, pe de altă parte, a apărut posibilitatea retragerii gradelor didactice și manageriale de către minister și atunci vom examina și această opțiune, în cazurile foarte grave. Am avut instituții de învățământ unde s-au anulat integral toate lucrările sau 30 la sută din lucrări. Am avut trei asemenea incidente, nu vom spune școlile, dar la verificare am depistat copierea integrală a tuturor lucrărilor din acel centru de susținere a examenului”, a precizat, în context, ministrul Dan Perciun.

Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au fost afișate astăzi, 24 iunie 2025, în cele 1.017 instituții de învățământ din întreaga țară. La sesiunea de examene au fost admiși peste 32.000 de candidați. La Istoria românilor și universală au fost scrise 29.213 de teste, la Matematică - 29.501 de teste, la Limba și literatura română – 23.834 de teste, la Limba și literatura rusă – 5.463 de teste și la Limba și literatura română alolingvi – 5.521 de teste. Pentru prima dată, toate examenele de absolvire a gimnaziului au fost monitorizate, în acest proces fiind antrenate peste 1000 de persoane care s-au deplasat în toate instituțiile de învățământ din țară.


Pub