USM a transmis condoleanțe familiei îndoliate.
„Anunțăm cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a academicianului Alexei Simașchevici, doctor habilitat, profesor universitar, cavaler al Ordinului Republicii, personalitate marcantă a științei și învățământului superior din Republica Moldova.
De-a lungul unei cariere academice remarcabile, a avut o contribuție esențială la dezvoltarea științelor fizice, fiind fondator al școlii științifice naționale în domeniul materialelor semiconductoare și al energiei fotovoltaice. Prin activitatea sa științifică și didactică, a format generații de specialiști și a promovat cu demnitate știința moldovenească pe plan internațional.
Îl vom păstra în memorie ca pe un profesor exigent și corect, un mentor dedicat și un coleg de înaltă ținută morală.
Comunitatea academică transmite condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care i-au fost aproape. Memoria academicianului Alexei Simașchevici va dăinui prin lucrările și școala științifică pe care a creat-o”, se arată în mesajul USM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!