20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
(video) În Moldova a apărut prima linie triplă continuă, aplicată în mod bizar pe un traseu naţional, la Străşeni
În Moldova a apărut de curând un marcaj rutier care nu e descris de niciun punct al regulamentului de circulaţie rutieră — o linie continuă triplă, aplicată pe traseul E58 Chişinău-Străşeni-Ungheni, în perimetrul oraşului Străşeni. Am încercat să aflăm explicaţia acestei situaţii, şi se pare că ea e şi mai bizară decât pare la prima vedere, scrie piataauto.
Foto: piataauto.md
Marcajul a fost aplicat de o companie contractată de Administraţia de Stat a Drumurilor, cei care l-au aplicat invocând că au făcut totul conform proiectului care le-a fost înmânat. Cei de la ASD nu au răspuns atăzi pentru a ne oferi un comentariu, însă am reuşit să vorbim cu cei de la primăria Străşeni, viceprimariul Ion Scorici spunându-ne, că, de fapt, proiectul nu fusese aprobat, prin urmare nu se poate invoca o respectare a unui proiect încă neaprobat. Viceprimarul ne-a mai informat că cei de la ASD au fost notificaţi despre apariţia acestui marcaj, iar responsabilii de la compania contractată au promis că remediază problema astăzi, apoi au amânat rezolvarea pe mâine. Şi pe lângă cele 3 linii de neînţeles mai există o problemă.

Marcajul continuu a fost aplicat pe o distanţă de 4 km, de-a lungul întregului oraş, practic, fără a fi întrerupt în vreun loc, aşa că cei care vor să întoarcă la stânga trebuie să meargă până fie până la una din intersecţiile cu sens giratoriu, fie până la celălalt capăt al oraşului. Astfel, noul marcaj creează situaţii paradoxale, în interiorul Străşeniului, în care nimeni nu poate vira regulamentar decât dacă merge de la un capăt la altul al oraşului. Dar, întrucât traseul e unul naţional şi se află în gestiunea ASD, cei de la primăria Străşeni nu pot decât să aştepte acum rezolvarea acestei situaţii bizare.



Pub