„Și cum s-ar spune, cum s-ar zice, Doamne, mulțumesc că m-ai ferit, mulțumesc că mi-ai dat suficientă răbdare, inteligență, calm să zici: „nu”, chiar dacă oferta a fost cumva așa, te ridica sus în slăvi, vă imaginați... deputatul Emilian Crețu, că el o să salveze planeta, țara și după asta zic: Emilian, du-te, îmbracă-te în rochie și e și fă ce ai de făcut. Corect. Dar ce nu-i drept? Ce-i rău în asta? Să te îmbraci în rochie, a declarat Emilian Crețu.
Actorul și influencerul Emilian Crețu a reacționat după retragerea deputatului PAS, Nicolae Botgros din Parlament, acuzând că imaginea acestuia ar fi fost folosită în scop politic, iar ulterior ar fi fost „plecat”. Crețu susține că cei care l-au atras în politică ar fi cunoscut din start informațiile controversate apărute ulterior în spațiul public privind terenurile din investigația RISE. „S-au folosit de imaginea maestrului, apoi i-au zis: Băietu', tu trebuie să pleci”, a declarat actorul într-un filmuleț pe rețele.
Anterior, Emilian Crețu a răbufnit cu un mesaj dur la adresa guvernării, criticând modificarea legii care a permis alegerea în Comisia Vetting a lui Herman von Hebel. „Dragi deputați, dragă conducere a țării, înțeleg că puteți face orice. Noi, poporul, nu. Pentru că vouă vi se poate, nouă nu. Ar trebui să fiți un exemplu, să respectați legea, nu să o schimbați cum vi se scoală”, a spus influencerul.
De asemenea, Emilian Crețu a lansat un mesaj plin de revoltă la adresa actualei guvernări, după ce a fost lăsat pe dinafară la cea de-a doua etapă a împăduririi de la Negureni. Actorul acuză autoritățile de „reacții infantile” și „sensibilitate excesivă” la critică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!