31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 – noile rate ANRE valabile de mâine 6.000.000 accesări 6 milioane de accesări în 4 zile pe servicii guvernamentale – intensitatea atacului cibernetic dezvăluită la audiențe 500 / 800 / 1.000 lei Compensații energie: minim 500 lei, maxim 800 lei (lemne/electricitate) sau 1.000 lei (gaze/termice) – noi praguri sezon rece 990.000 lei O femeie de 54 de ani, înșelată de escroci, a trasmis aproape 1 milion de lei – a împrumutat și a luat credit
Ambasada Franței a donat un lot de echipament Spitalului nr.1, pentru nou-născuții care au nevoie de reabilitare

Ambasada Franței în Republica Moldova a contribuit la dotarea cabinetului de kinetoterapie din cadrul secției „Neurologie vârstă fragedă" a Spitalului Clinic Municipal nr.1. Lotul de echipament specializat, care include articole kineto și masoterapeutice, urmează a fi utilizat pentru reabilitarea nou-născuților și copiilor de vârstă fragedă cu risc de dizabilități neuromotorii.

Foto: chisinau.md

Cu prilejul dotării cabinetului de kinetoterapie, o delegație de oficiali în frunte cu ambasadorul Franței în Moldova, Pascal Le Deunff, a efectuat recent o vizită de documentare la Spitalul nr. 1. La eveniment au fost prezenți și Secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Alexandru Holostenco, viceprimărița Angela Cutasevici, șefa Direcției municipale Asistență socială și Sănătate, Tatiana Bucearschi, vicepreședintele Asociației Obștești „Progres prin Alternativă", Dumitru Șișcanu, precum și reprezentanții instituției.

Sprijinul acordat de Ambasada Franței pentru Spitalul Clinic Municipal Nr.1 se înscrie într-o cooperare de lungă durată între cele doua instituții. Misiunea diplomatică a susținut etapa pregătitoare a proiectului „Continuitatea îngrijirilor medico-sociale în timpul sarcinii și după naștere" (2008), precum și lansarea proiectului „Reducerea consumului de alcool în timpul sarcinii" (2015), realizate de Asociația Obștească „Progres prin Alternativă", în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal Nr.1.

Totodată, la propunerea directorului spitalului, Iurie Crasiuc, ambasadorul Franței în Moldova și-a manifestat disponibilitatea de a susține colaborarea cu instituțiile medicale franceze, în special în instruirea cadrelor medicale și schimbul de experiență. De asemenea, urmează a fi identificate organizații donatoare în procesul achiziționării utilajului medical destinat serviciului de reanimare și anesteziologie.

Echipament specializat pentru copii care au nevoie de reabilitare / Sursa:chisinau.md


Pub