22,46 lei/l Benzină A95 scade mâine la 22,46 lei/l cu 14 bani, motorină 19,06 lei/l; ANRE actualizează prețurile 3 3 persoane grav rănite în accidentul de la Congaz; VW a lovit tractor apoi a fost proiectat în contrasens pe M3 3,4 mld lei Statul datorează fermierilor 3-4 miliarde lei; moțiune simplă împotriva ministrei Agriculturii pe tema datoriilor 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,91 lei azi la BNM; leul se întărește ușor față de euro, cedează la dolar
A murit „cel mai sărac preşedinte din lume”. José Mujica s-a stins din viaţă la 89 de ani

Fostul şef de stat, care a condus Uruguay-ul din 2010 până în 2015, s-a stins din viaţă marţi, la vârsta de 89 de ani. Cauza morţii sale nu a fost dezvăluită, dar se ştia că suferea de cancer de esofag. Moartea sa a fost anunţată de către Yamandú Orsi, preşedintele actual al ţării. José Mujica a fost poreclit "cel mai sărac preşedinte din lume" datorită stilului său de viaţă modest, scrie observatornews.ro.

Foto: Captură de ecran

"Îţi mulţumim pentru tot ce ne-ai oferit şi pentru iubirea profundă purtată oamenilor" a adăugat  Yamandú Orsi în postarea în care anunţa decesul predecesorului său, relatează BBC.

Mujica a fost unul dintre cele mai cunoscute figuri politice din America Latină nu doar pentru stilul său de viaţă, ci şi pentru critica sa faţă de consumerism şi pentru reformele sociale promovate. Sub conducerea sa, Uruguay a devenit prima ţară din lume care a legalizat consumul recreaţional de marijuana. 

De la luptător de gherilă la şef de stat 

În anii 1960, José Mujica a contribuit la crearea Mişcării de Eliberare Naţională Tupamaros (MLN-T), un grup de gherilă urbană de stânga. Când armata Uruguay-ului a organizat o lovitură de stat în 1973, Mujica a fost inclus în grupul de "nouă ostatici" care aveau să fie ucişi dacă gherilele îşi continuau atacurile. Fostul şef de stat a fost a petrecut 14 ani în închisoare în anii 1970 şi 1980. A fost eliberat în 1985, când Uruguay-ul a redevenit o ţară democratică.

La câţiva ani după eliberarea sa, José Mujica a reintrat în politică, activând ca membru al Camerei Reprezentanţilor şi al Senatului. În 2005, a devenit ministru, iar în 2010 a câştigat alegerile prezidenţiale. Mandatul său ca şef de Stat a fost marcat de creştere economică şi de reducerea sărăciei şi a şomajului în rândul populaţiei. Pe atunci, Uruguay-ul a atras atenţia pe scena internațională şi datorită legislaţiei adoptate, care a abordat subiecte precum avortul, căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi reglementarea pieţei de marijuana.

Mujica s-a retras din politică în 2020, dar a rămas o figură centrală în Uruguay. În legătură cu titulatura primită, acesta a respins-o întotdeauna. "Zic că sunt cel mai sărac preşedinte. Nu, nu sunt" a declarat într-un interviu în 2012. "Săraci sunt cei care vor mai mult […] fiindcă sunt într-o cursă fără sfârşit."


Pub