„În acest an, de sărbătoarea Botezului Domnului, am avut ocazia să particip la slujba religioasă și procesiunea de cruce într-unul dintre cele mai respectate locuri pentru toți credincioșii ortodocși - Mănăstirea Solovetsky. Este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Rusia, situată în Marea Albă, la doar 160 de kilometri de Cercul Polar. De-a lungul multor secole, a fost considerată pe bună dreptate un centru spiritual al ortodoxiei.
Urmând tradițiile străvechi ale acestei sărbători luminoase, m-am scufundat în apă în Lacul Sfânt. Acest obicei frumos și profund simbolic, care întărește atât spiritul, cât și trupul, este respectat cu evlavie de credincioși.
Biserica Ortodoxă din Moldova este, de-a lungul veacurilor, o parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Această unitate spirituală ne leagă și ne face mai puternici. Sunt convins că, în ciuda presiunilor și a provocărilor serioase din ultimii ani, vom reuși să păstrăm unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova și fidelitatea față de tradițiile noastre”, a scris ex-președintele.

Creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc astăzi, 19 ianuarie, Botezul Domnului. În această zi, se săvârșește slujba de sfințirea apelor, cunoscută ca Agheasmă Mare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!