Acestea au fost depistate de angajații Poliției de Frontieră, camuflate în praguri, în aripi, în barele de protecție și în puntea din spate a automobilului pe care învinuitul îl conducea, urmare a unui control suplimentar. Captura de țigări a fost indisponibilizată, iar asupra automobilului a fost aplicat sechestru, în vederea confiscării lui ulterioare, ca bun care a fost folosit la comiterea tentativei de contrabandă.
Tânărul este cetățean al Moldovei, domiciliat în Chișinău, care deține și cetățenia României. În privința altor persoane implicate, urmărirea penală continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Potrivit legii penale, contrabanda cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, potrivit legii acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!