23,05 lei/l Benzina trece pragul de 23 lei/l cu 6 bani motorina la 19,92 lei/l +9 bani preturi ANRE weekend 300 Persoane traumatizate de gheata la urgenta 39 internati 18 operati neurochirurgie 70 consultati 8.000 Cetateni MD UA RU stabiliti fictiv Botosani isi pierd domiciliile carti identitate romane anulate 20,13 lei Euro urca la 20,13 lei cu 8 bani Dolarul la 16,85 lei +10 bani curs BNM pentru weekend
Din BMW, pe banca acuzaților: Tânărul prins cu mașina plină cu țigări la frontieră, trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a trimis pe banca acuzaților tânărul de 29 de ani, care în noaptea de 8 ianuarie curent a încercat să scoată din țară, fără să declare, peste 87.000 țigări la punctul de trecere a frontierei Sculeni.

Foto: PG

Acestea au fost depistate de angajații Poliției de Frontieră, camuflate în praguri, în aripi, în barele de protecție și în puntea din spate a automobilului pe care învinuitul îl conducea, urmare a unui control suplimentar. Captura de țigări a fost indisponibilizată, iar asupra automobilului a fost aplicat sechestru, în vederea confiscării lui ulterioare, ca bun care a fost folosit la comiterea tentativei de contrabandă.

Tânărul este cetățean al Moldovei, domiciliat în Chișinău, care deține și cetățenia României. În privința altor persoane implicate, urmărirea penală continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Potrivit legii penale, contrabanda cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, potrivit legii acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.


Pub