În urmă cu o zi, Omar Farang Zin se afla în vizită pe una dintre cele mai înalte șosele din România, Transfăgărășan. Italianul a străbătut drumurile cu propria motocicletă, s-a bucurat de peisaje și s-a întâlnit cu urșii coborâți din pădure în zonele unde stiu că primesc hrană de la trecători.
Italianul și-a filmat și fotografiat moartea cu telefonul mobil
Joi, 3 iulie, italianul a reluat traseul străbătut cu motocicleta și s-a întors la locul unde în urmă cu o zi s-a întâlnit cu cel puțin doi urși. S-a oprit într-o parcare, acolo unde se afla o ursoaică alături de puii ei și a încercat să îi hrănească. Înainte să fie ucis, bărbatul a filmat câteva cadre cu sălbăticiunile și le-a încărcat pe o rețea de socializare: „Iată ursul! Ce frumos! Vine spre mine”, au fost ultimele cuvinte ale bărbatului.
Nu a ținut cont de faptul că ursoaica este imprevizibilă și s-a apropiat periculos de mult de ea. În doar câteva secunde, italianul a fost atacat și târât 60 de metri într-o răpă. Șoferii care au asistat la întreaga scenă au fost cei care au sunat la 112. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de jandarmi, pompieri și pădurari, însă nu s-a mai putut face nimic pentru viața bărbatului.
„El s-a dat jos de pe motocicletă şi a oferit mâncare ursului. S-a găsit şi telefonul turistului italian în care sunt nişte poze premergătoare atacului. Cu ursul care se apropia, se apropia. Cu poze, prim-planuri”, a declarat Armand Chiriloiu, directorul Direcţiei Silvice Argeş.
Ursoaica a fost împușcată mortal, în timp ce jandarmii au patrulat prin zonă ca să alunge turiștii adunați să vadă sălbăticiunile. În zona Transfăgărășan trăiesc 112 urși, de patru ori mai mulți urși decât numărul optim.
„Drumul este foarte circulat, iar turiştii din întreaga Europă vin special pentru acest loc să vadă urşi în liber. Vin să-i pozeze, vin să le dea să mănânce şi oricând se poate întâmpla aceeaşi tragedie”, a declarat Dragoş Ionescu- responsabil Fondul Cinegetic, pentru observatornews.
Motociclistul italian a fost ucis de un urs joi dimineață, 3 iulie 2025, pe DN 7C, în zona Hotelului Posada - Vidraru. Potrivit autorităților, victima a fost târâtă de urs într-o râpă abruptă. La fața locului s-au găsit urme de sânge și echipament de motociclist pe versant, semn că animalul l-a tras spre lacul Vidraru. Ursul a fost împușcat.
Martorii spun că ursul a apărut brusc și a tras victima într-o râpă din apropiere, spre malul lacului.
În urma apelului la 112, echipele de intervenție au descoperit urme de sânge și echipament de motociclist pe versant, însă când au ajuns la fața locului, bărbatul nu mai prezenta semne vitale.
Motociclistul italian de 48 de ani a fost atacat mortal de o ursoaică pe Transfăgărășan, în apropiere de lacul Vidraru. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o râpă de 60 de metri, după o oră de căutări. Ursoaica a fost ulterior împușcată pentru a preveni alte incidente, potrivit Ziarul Argeșul.
Incidentul s-a produs lângă un panou de avertizare privind hrănirea urșilor.
În urma incidentului, Libertatea a stat de vorbă cu Ovidiu Ionescu, președintele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, care oferă o explicație dură, dar necesară:
„Obiceiurile turiștilor de a hrăni urșii sunt complet idioate. E clar că și comportamentul lor este de vină. În acest caz, restul colegilor, în loc să facă zgomot și să încerce să sperie ursul, au fugit la cabană. Au sunat la 112, când au venit autoritățile, ursul intrase de tot cu el în râpă, nu au mai găsit nimic. Nu mai striga, nu mai urla, nu mai respira”.
Acest comportament al turiștilor, spune specialistul, nu doar că încalcă legea, dar pune în pericol viețile oamenilor și condamnă urșii la moarte.
Asta pentru că urșii învață că omul este o sursă de hrană, iar mai devreme sau mai târziu, animalele sălbatice ajung să atace oamenii.
Motociclistul italian care și-a pierdut viața după ce a fost atacat mortal de un urs, în apropiere de barajul Vidraru, pe Transfăgărășan, făcuse mai multe fotografii pe măsură ce se apropia de animal. În ultimele zile, fusese surprins de alți șoferi fotografiind urși de pe marginea drumului. În ziua tragediei, italianul a oprit din nou pentru a se apropia de un urs, ignorând panourile de avertizare care interzic clar hrănirea animalelor sălbatice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!