Acesta
a fost condamnat pentru confecționare, deținere, vânzare și
folosire a documentelor oficiale false, care acordă drepturi și
eliberează de obligații, dar și pentru organizarea migrației
ilegale.
În cadrul judecării cazului, procurorii au demonstrat că persoana condamnată, care a participat la confecționarea a peste 200 acte false (cărți de identitate și permise de conducere românești), a obținut un venit ilegal de circa 100.000 lei. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel.
În mai, Procuratura Generală anunța că în comun cu Poliția Republicii Moldova prin Centrul pentru combaterea traficului de persoane și colegi din cadrul Tribunalului de la Lyon Franța, DIICOT România, cu cooperarea EUROPOL și EUROJUST, a participat la o amplă operațiune de destructurare a unei grupări specializată în trafic de ființe umane, organizarea migrației ilegale, spălare de bași și fals de documente oficiale, documentarea căreia a durat aproape un an.
Investigațiile
au fost declanșate în luna ianuarie a anului 2020, în baza
informațiilor furnizate de oamenii legii
din Franța, având ca subiect investigarea
unui grup criminal organizat, care acționa pe teritoriul Franței,
specializat în exploatarea prin muncă a persoanelor, preponderent
originare din Republica Moldova. Muncitorii ar fi fost
exploatați la șantierele din diverse orașe franceze: Lyon,
Grenoble, Marsilia, Paris și altele, unde erau implicați
în lucrări de izolare termică.
Din informațiile
prezentate de oamenii legii din Franța
s-a determinat că gruparea ar fi exploatat peste 200 prezumate
victime din Republica Moldova, iar pentru realizarea infracțiunii
utilizau acte de identitate false, în special românești, pentru a
conferi un aspect legal activității cetățenilor noștri pe
teritoriu statului de destinație, actele false fiind fabricate tot
pe teritoriul Moldovei.
Ținând
cont de complexitatea cazului, aspectul transnațional, numărul
făptuitorilor și a prezumatelor victime ale
acestor infracțiuni, precum și de
faptul că era necesar să
fie destructurate celulele care
produceau acte de identitate false, eliberatele autoritățile
competente ale țărilor UE, s-a decis ca urmărirea penală în
acest caz să fie instrumentată de către procurorii Procuraturii
Generale, în comun cu ofițerii Centrului pentru combaterea
traficului de persoane.
Astfel, în cadrul reuniunii
tripartite Franța, România și Republica Moldova, realizate
cu suportul EUROPOL și EUROJUS, a fost prezentat cazul și s-au
trasat obiectivele pentru toate echipele, celei din Republica Moldova
revenindu-i sarcina de a stabili modul
de operare al recrutorilor și transportatorilor victimelor
traficului de ființe umane și pentru a localiza și destructura
celulele de falsificare a actelor.
Totodată, s-a pus
accent pe faptul
necesitatea de a fi
urmărite și puse sub sechestru bunurile obținute pe cale
criminală.
În acest context, din luna februarie 2020
până în februarie 2021, toate trei echipe au desfășurat măsuri
speciale de investigații, fiind stabiliți participații la această
grupare organizată transnațională, începând de la organizatorul
grupării, un cetățean român stabilit în Franța, și până
la locul persoanelor care produceau actele false în Republica
Moldova, precum și intermediari.
Tot în această
perioadă au fost efectuate percheziții la domiciliile suspecților,
reținuți membrii
grupării și sechestrate bunurile
care ar fi
fost obținute pe cale infracțională.
În total, în
faza activă și după aceasta au fost reținute mai mult de 40 de
persoane, dintre care 12 persoane din Republica Moldova, una fiind
anunțată în căutare.
De asemenea, în rezultatul
perchezițiilor a fost stabilit profilul financiar al
capului grupării. Acesta locuia într-o casă somptuoasă în
suburbia Parisului, dispunând și de alte imobile, mai multe
automobile, unele ce depășeau suma de 100
000 de euro. Oamenii legii din România au
depistat bunurile costisitoare ale organizatorului, care se aflau pe
teritoriul țării de origine (o casă la sol, mijloace de transport,
conturi bancare pe numele figurantului și altor persoane interpuse,
pe care erau depozitate sume impunătoare de bani, provenite aparent
din surse criminale).
În Republica Moldova, la
domiciliile figuranților, inclusiv celor
care transportau persoane din țară
spre Franța și acte false, intermediarii dintre
falsificatorii de acte și transportatori,
dar și falsificatorii nemijlociți au fost depistate mai multe acte
false, utilaj pentru falsificarea acestora, ștampile și blanchete
necesare pentru falsificarea actelor, transferuri bancare din numele
capului grupării, pe numele transportatorilor, despre care primul a
indicat că au fost remise pentru a fi procurate acte false, dar și
mai multe bunuri costisitoare, inclusiv apartamente procurate în
perioada săvârșirii crimei, dar și spații comerciale, automobile
scumpe, bani în numerar și altele.
Numai la una dintre
celulele de falsificatori au fost depistate 183 de ștampile ale
diferitor instituții de stat și private.
Din analiza
purtătorilor de informații, preluați de
la figuranți, s-a constatat preliminar că
această rețea a falsificat mai mult de 10.000 acte, printre care
acte de identitate românești, permise de conducere moldovenești și
eliberate de țările din spațiul UE, pașapoarte a diferitor state
din UE, diplome de studii a diferitor instituții, diverse
certificate și adeverințe ș.a.
Potrivit
Procuraturii Generale, rețeaua și-a început activitatea
infracțională în anul 2015 și s-a desfășurat până în 2021.
Capul grupării este acuzat în Franța,
de săvârșirea a 8 infracțiuni, printre care cea mai gravă este
cea de trafic de ființe umane și spălare de bani, crearea
și utilizarea firmelor fantomă, procurarea și utilizarea actelor
false, organizarea migrației ilegale.
De asemenea, soția
acestuia are statut de învinuită, fiind acuzată în special de
fraude fiscale și spălare de bani. Totodată,
aceasta ținea evidența contabilă. În Franța sub acuzare
au fost puse 14 persoane, dintre care cetățeni români, francezi,
dar și moldoveni, care aveau rolul de recrutare a victimelor și
supraveghere a acestora.
Suma veniturilor ilegale
realizate de gruparea
din Franța a constituit peste 12 milioane
de euro.
În Republica
Moldova, suma estimativă a veniturilor obținute pe cale criminală
este de peste 20 de milioane de lei.
În
procesul de desfășurare a investigațiilor, printre
clientela persoanelor care au falsificat
acte și ștampile au fost stabiliți inclusiv angajați ai IGP și
ai Serviciului Vamal.
În
context, Poliția vine cu un mesaj către cetățeni,
cu privire la riscul procurării,
transportării, deținerii și folosirii actelor false pe teritoriul
statelor străine, unde documentetel vor fi
folosite ca instrument de șantaj din partea traficanților de
persoane.
De asemenea, cetățenii care dispun de aceste acte false sunt îndemnați să le transmită organelor de drept, astfel fiind posibilă evitarea răspunderii penale, iar persoanele care decid să săvârșească astfel de infracțiuni sunt atenționate că riscă nu doar pedepse stabilite de normele Codului Penal, ci și să le fie confiscate proprietățile care au fost obținute pe cale criminală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!