„Din cauza efectului devastator al seismelor şi a vremii nefavorabile, nu am putut lucra în modul în care ne-am fi dorit la Adiyaman în primele zile. Cer iertare pentru asta”, a declarat şeful statului turc.
Erdogan a făcut această declaraţie în oraşul Adiyaman, la trei săptămâni după cutremurul care a făcut peste 44.000 de morţi în Turcia şi care a afectat de asemenea şi Siria vecină.
La patru zile după catastrofă, Erdogan a schiţat o formă de mea culpa, tot la Adiyaman, însă fără a cere iertare.
„Distrugerile au afectat atât de multe imobile (...) încât, din păcate, nu ne-am putut desfăşura intervenţiile pe cât de repede am sperat”, a spus el atunci.
El a recunoscut de asemenea că au existat „lacune” în reacţia la seism, adăugând că este „imposibil să fii pregătit pentru un astfel de dezastru”.
În această provincie şi într-o alta, Hatay, de asemenea puternic lovită, supravieţuitorii şi-au manifestat furia, în declaraţii pentru AFP, la câteva zile după catastrofa naturală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!