79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Cupa Mondială 2022: Polonia a învins Arabia Saudită și a urcat pe primul loc în grupă
Selecţionata Poloniei a învins echipa Arabiei Saudite cu scorul de 2-0, 1-0 la pauză, sâmbătă, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. În urma acestui rezultat, Polonia urcă pe primul loc în grupă, scrie digi24.ro
Foto: GettyImages

Mijlocașul polonez Piotr Zielinski a deschis scorul în minutul 39, iar arabul Salem Al Dawsari a ratat un penalti la finalul primei reprize. În repriza a doua polonezii au trimis de două ori în bară și au reușit să înscrie în minutul 82 prin atacantul Robert Lewandowski.

Susținuți de numeroși spectatori, jucătorii din Arabia Saudită au avut mai multe ocazii, dar nu au reușit să înscrie așa cum au făcut-o în partida cu argentinienii.

În urma acestui rezultat, Polonia urcă pe primul loc în Grupa C cu 4 puncte în două partide. Arabia Saudită este pe locul doi cu 3 puncte tot din două partide.

Următorul meci al grupei C se va disputa sâmbătă seara. Argentina și Mexic se vor întâlni într-o partidă cu o miză mare deoarece în prima etapă, argentinienii au fost învinși de Arabia Saudită, iar mexicanii au obținut doar un punct în întâlnirea cu polonezii.

În ultima etapă a grupei, cea în care vor fi stabilite echipele calificate în fazele eliminatorii ale competiției, vor fi meciurile Arabia Saudită-Mexic și Argentina-Polonia.


Pub