22,48 lei/l Benzină se scumpește mâine la 22,48 lei/l după ANRE, motorină urcă la 18,96 lei/l 19,86 lei/€ Euro crește la 19,86 lei, dolar la 17,02 lei conform BNM astăzi 500.000.000 lei Cheltuieli pentru construcția noii unități militare de la Băcioi vizitată de Maia Sandu 2.000 Doi bărbați reținuți CNA cerând 2.000 € mită pentru promovare examen auto la Comrat
(video) Duet pe ritmuri K-pop între liderii Japoniei și Coreei de Sud: Momentul care a cucerit internetul

Un moment neașteptat, aproape suprarealist, a pus pe jar rețelele sociale și a adus din nou în prim-plan relația complicată, dar esențială, dintre Japonia și Coreea de Sud. La finalul summitului bilateral, liderii celor două țări au ales să vorbească nu prin declarații rigide, ci prin muzică, scrie adevarul.ro.

Foto: bbc.com

Îmbrăcați în jachete albastre asortate, președintele sud-coreean Lee Jae Myung și premierul japonez Sanae Takaichi au urcat marți pe o mică scenă și au cântat la tobe pe ritmuri K-pop, printre care „Dynamite” de la BTS și „Golden”, piesă din filmul de succes KPop Demon Hunters. Momentul a încheiat vizita oficială a lui Lee în Japonia și a fost, totodată, o trimitere subtilă la trecutul artistic al lui Takaichi, care a cântat în tinerețe într-o trupă de heavy metal, relatează BBC.

Duetul face parte din strategia mai amplă a liderului sud-coreean de a repara și consolida relațiile cu puterile regionale, în special cu Japonia – un vecin cu care Seulul împarte o istorie dureroasă, dar și o alianță strategică de securitate. „Puțin stângaci”, după cum l-a descris chiar Lee, momentul a devenit rapid viral.

În timpul vizitei la Nara, orașul natal al premierului japonez, Lee i-a oferit acesteia un set de tobe, iar cei doi lideri au făcut schimb de bețe de tobă semnate, într-un gest simbolic. „Când ne-am întâlnit la APEC anul trecut, mi-a spus că visul lui este să cânte la tobe, așa că i-am pregătit o surpriză”, a scris ulterior Takaichi pe platforma X.

Reacțiile online nu au întârziat să apară. „Muzica are puterea de a conecta inimile mai profund decât cuvintele”, a comentat un utilizator sud-coreean. „Schimburi ca acesta, aparent mărunte, pot ajuta cu adevărat la îmbunătățirea relațiilor dintre Coreea și Japonia.”

Între cele două state persistă însă numeroase tensiuni, de la resentimentele legate de perioada colonială japoneză până la dispute teritoriale. În același timp, ambele sunt aliate ale Statelor Unite și colaborează tot mai strâns în fața asertivității crescânde a Chinei în regiune.




Pub