79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Fost ministru al Muncii care a „stat la baza creării sistemului muncii și protecției sociale”, s-a stins din viață

Gheorghe Spinei, fost ministru al Muncii din anii 90, s-a stins din viață. Acesta a stat la baza creării autorității publice centrale specializate pe domeniul muncii și ocrotirii sociale din Republica Moldova.

Foto: Facebook

„În legătură cu trecerea în eternitate, îi aducem un ultim omagiu domnului Gheorghe Spinei, primul demnitar care a ocupat funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale și care a stat la baza creării autorității publice centrale specializate pe domeniul muncii și ocrotirii sociale din Republica Moldova.

Suntem alături de familia îndurerată și îi adresăm sincere condoleanțe, compasiune, și putere să treacă peste această pierdere iremediabilă”, se arată în mesajul reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

Gheorghe Spinei a fost ministru al muncii şi protecţiei sociale în Guvernul condus de Mircea Druc, învestit în 1990, care a activat timp de un an.


Pub