Cei doi au vizitat locul unde merg toți turiștii ajunși la noi.
„Bună dimineața tuturor, cu cocoșii pe fundal. Suntem într-un loc foarte frumos, de poveste, un sat tradițional unde ne vom caza. Cazare spectaculoasă în cel mai frumos sat din Republica Moldova. Orheiul Vechi, Butuceni”, a menționat cuplul.
Cei doi au fost acasă la gospodinele moldovence și au rămas fascinați.
„Suntem în cazare la o pensiune pur tradițională, dar cu elemente moderne. Locul în sine e ca o poveste, arată ca acum 100 de ani, cu gard de nuiele și piatră. Nu doar gardul este construit din piatră, ci și casele.
Aici vom locui într-o casă cu sobă, dar care are și încălzire centralizată, cu pat din acelea vechi, cu gurar în care faci focul și se încălzește patul. Nu pot să cred, oamenii aceștia au reușit să păstreze o mare parte din casele vechi, care au 100 și peste 100 de ani.
Mai mult de atât, aici vom avea parte și de experiența de a găti plăcintele tradiționale moldovenești în cuptor, cum o făceau și bunicile noastre.
Pensiunea în care ne-am cazat are inclusiv un spa destul de mare, dar cu elemente tradiționale. Putem vedea un bazin închis cu apă sărată, zona salină și sauna. Are la fel și zona de relaxare, cu o priveliște panoramică. Pe timp de iarnă cred că arată spectaculos”, au relatat cei doi.
După ce au făcut un tur prin ograda pensiunii, bloggerii au fost invitați să coacă plăcinte tradiționale moldovenești, apoi au avut parte de o excursie prin muzeul, beciurile și bucătăria pensiunii.
„Aici putem vedea un război de țesut covoare, care are foarte mulți ani. În spate este un covor de pe care a fost inspirat „pomul vieții”. Mai putem vedea și un covor din 1918 și unul care are mai mult de 200 de ani, cusut cu cânepă și păr de cal.
Aici avem beciurile și după cum puteți vedea, avem o mulțime de conserve, pe care le facem tot noi, de la compot până la ardei iuți.
Mai departe putem vedea bucătăria foarte mare, unde gospodinele noastre pregătesc mâncarea pentru oaspeții noștri”, a povestit patroana pensiunii.
„Gata plăcintele, le-am scos din cuptor și acum le degustăm. Sunt foarte bune și ne aduc aminte de copilărie”, a spus Ion.
Spre seară, cei doi au mers să exploreze împrejurimile. Plimbându-se prin sat, ei au găsit câteva case părăsite, apoi au mers să vadă schitul din stâncă.
„Nu m-am așteptat să văd ceea ce văd. Sunt 11 chilii și recunosc că nu știam despre existența lor. Sunt foarte multe scoici pe scări și pereți pentru că aici a fost o mare cândva.
Ce a făcut cuplul după plimbarea plină de emoții pozitive citiți pe SHOK.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!