20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Cel mai scump în iulie, cel mai ieftin în ianuarie: ANRE prezintă cum au evoluat prețurile la carburanți în 2022

În anul 2022, piața carburanților a fost puternic influențată de factori precum războiul din Ucraina, modificarea surselor și căilor logistice de aprovizionare, de sancțiunile impuse de comunitatea internațională Federației Ruse și incertitudinea generală existentă pe piețele petroliere. Aspectele date au avut un impact puternic asupra prețurilor la petrol și la produsele derivate din acesta pe plan internațional, care s-au reflectat direct și asupra prețurilor din Republica Moldova. În consecință, pe parcursul anului au fost înregistrate două valuri puternice de scumpiri (martie-aprilie și iunie-iulie), fiind înregistrate și cele mai mari prețuri la carburanți din istoria țării. În același timp, în anumite perioade prețul la motorină în mod atipic s-a poziționat la un nivel mai înalt în comparație cu benzina.

Foto: UNIMEDIA

Datorită eforturilor colective depuse de către statele membre ale Uniunii Europene și țările G7, către a doua jumătate a anului curent prețurile la carburanți au urmat o tendință de scădere, ajungând spre sfârșitul lunii decembrie sub media anuală cu 4,07 lei/litru (15%) la benzină și, respectiv, cu 2,80 lei/litru (11%) la motorină.

În conformitate cu evoluțiile cotațiilor internaționale înregistrate la finele anului, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru ziua de 30.12.2022 sunt stabilite la nivelul de:

- 22,48 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+ 8 bani);
- 23,22 lei/litru - pentru motorina standard (- 5 bani).

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică constată că Metodologia actuală de stabilire a prețurilor la produsele petroliere și-a demonstrat pe deplin eficiența, inclusiv în condiții de criză și vine să asigure consumatorii că nivelul prețurilor este influențat exclusiv de factori obiectivi, precum evoluțiile pe piața internațională sau rata de schimb valutar, excluzând posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire al acestora.



Pub