Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se afla la scăldat împreună cu familia. La un moment dat, a observat că un alt adolescent se zbătea în apă și a înotat imediat spre el pentru a-l salva. A reușit să-l aducă la mal pe tânărul aflat în pericol, însă nu și-a mai putut salva propria viață. Epuizat, a fost tras sub apă și nu a mai reapărut la suprafață.
Căutările au fost reluate în zorii zilei de 9 iulie, iar scafandrii Serviciului Situațiilor Excepționale au descoperit trupul neînsuflețit al băiatului la circa 15 metri de mal, în apropierea locului tragediei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!