Potrivit studiului, doar 14% dintre respondenți ar fi agreat varianta ca Moldova să cumpere gaze mai scumpe, dar din țări europene.

Studiului „Barometrul Socio-Politic octombrie-noiembrie 2021” cuprinde un eșantion de 839 de persoane, chestionate față în față și a fost realizat de compania de cercetare sociologică IMAS și are o marjă de eroare de +/- 3%.
La 14 octombrie, Moldova a intrat în stare de alertă în sectorul energetic, stabilind un șir de măsuri, printre care și utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice și termice, dar și pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.
La 22 octombrie, Republica Moldova a intrat în stare de urgență în contextul crizei energetice, pentru o perioadă de 30 de zile. Prim-ministra a declarat că este necesară instituirea stării de urgență „ca să poată deroga de la anumite proceduri și anumite legi”.
La 29 octombrie, după câteva zile de negocieri, Moldova a ajuns la un acord cu Gazprom, livrările de gaz urmând să înceapă din 1 noiembrie. Contractul între Gazprom și MoldovaGaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească.
Între timp, țara noastră a cumpărat gaz natural din surse alternative, cheltuind în total 17 milioane de dolari, procurând circa 17 milioane de metri cubi de gaz european.
Andrei Spînu a menționat că în cadrul negocierilor a fost semnat și un protocol, ce a fost publicat,conținând patru aspecte importante și opt puncte. În schimb, contractul rămâne confidențial, la decizia Moldovagaz.
Astfel, în luna noiembrie, Republica Moldova va plăti aproximativ 450 de dolari per mia de m3, iar în decembrie - sub 400 de dolari.
La 5 noiembrie, Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cererea privin aprobarea tarifului majorat la gazele naturale.
La 9 noiembrie, proiectul privind prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru anul 2021 a fost votat cu unanimitate de către ANRE, fără nicio modificare. Astfel, tariful la gazul natural în facturi pentru consumatorii casnici va fi de 11,08 lei pentru un metru cub,
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!