„Amintim că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, admisibilitatea participării la alegeri este precondiționată de obligativitatea partidelor politice de a prezenta Agenției Servicii Publice, până la data începerii perioadei electorale, lista numerică și nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența art. 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.
Conform informațiilor oferite de Agenția Servicii Publice, din cele 66 partide politice înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice la situația din 16 februarie 2026, 36 partide politice au prezentat informația necesară, fiind stabilită admisibilitatea acesteia, precum și activitatea acestora nu este limitată și/sau încetată”, se arată într-un comunicat.
Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea, în data de 17 mai 2026, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Topala, raionul Cimișlia și pentru o nouă componență a consiliului sătesc în Copceac, UTA Găgăuzia.
Astfel, pe data de 17 mai 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți, raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, orașul Taraclia, raionul Taraclia și municipiul Orhei, raionul Orhei.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!