Așadar, Melnic susține că managementul defectuos și cheltuirea iresponsabilă a banului public, inclusiv pentru cursuri și deplasări costisitoare, au afectat grav activitatea instituției. În acest context, el cere intervenția autorităților pentru un audit complet al cheltuielilor TRM.
„Astăzi, justiția mi-a dat dreptate într-un proces intentat împotriva Companiei „Teleradio-Moldova”, unde lucrez de 33 de ani. Este primul proces de judecată în care am fost implicat, dacă excludem cazul de la CEDO din 2002, „Larisa Manole și alții versus R. Moldova”. De fapt, disputa nu a fost cu instituția în sine, ci cu managerul general, pe care îl consider cel mai incompetent, arogant și impertinent pe care l-a avut vreodată TRM din 1992 încoace.
Acest individ a beneficiat de cursuri de dezvoltare personală costisitoare, în valoare de zeci de mii de euro, la care se adaugă deplasări și diurne de sute de mii de lei — toate finanțate din bani publici — și crede că acestea îi dau cumva dreptul să se autointituleze „profesionist”. Sper ca, în viitor, European Broadcasting Union - EBU, dar și partenerii de la BBC News, să organizeze cursuri dedicate acestor „macromanageri” de la TRM, pentru a le reaminti că regulamentele interne semnate de ei, Codul Muncii și alte acte normative trebuie respectate. Aceste cursuri ne-ar costa mai puțin și, cred, sunt foarte necesare. De asemenea, comportamentul lor ar trebui să reflecte statutul de angajați ai unei instituții publice, controlate de Parlamentul Republicii Moldova, și nu atitudinea unui „boier de Răzeni” față de zilierii de pe moșia sa.
În urma acestui proces câștigat, TRM va suporta anumite pierderi financiare. Imaginea instituției nu va fi afectată — pentru că, sincer, aceasta este deja compromisă. Fonduri există din belșug, iar conducerea le cheltuiește după bunul plac, ca și cum ar fi la întreținere de stat. Nu m-ar surprinde dacă actualul președinte al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare, Arcadie Gherasim, protectorul acestui „macromanager profesionist”, cogroparul TRM și un împătimit în cheltuirea banilor publici fără noimă, va repeta gestul din decembrie 2024 și, în ciuda creșterii procentului sărăciei absolute, îl va recompensa din nou cu un premiu de mărimea unui salariu de cel puțin 60.000 de lei.
P.S. Oricât de impresionant ar fi CV-ul unei râme, aceasta nu va zbura niciodată”, a scris Leonid Melnic pe rețele.
„Poate ar fi bine ca Parlamentul Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Finantelor al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova, alte organe de control, cărora le pasă de banii publici, să verifice dacă nu ne costă, pe noi, contribuabilii, cam scump acest manager; mă refer nu doar la salariu”, a mai adăugat acesta.
Până la această oră, managerul general de la TRM nu a oferit o reacție la acuzațiile aduse.
Compania publică „Teleradio Moldova” s-a aflat în centrul unui nou scandal. După acuzații de „agresivitate și hărțuire” ale angajaților, se pare că au apărut și întrebări cu privire la transparența companiei. Cel puțin asta se înțelege din denunțul vicedirectorului „Telefilm”, Leonid Melnic, care semnalează acțiuni și abateri grave, după ce ar fi depus mai multe demersuri, iar în cele din urmă, acestea fiind catalogate de conducerea instituției drept „solicitări cu tentă politică”. „Am primit semnale că unii „macromanageri” încearcă să dea o tentă politică solicitărilor noastre privind transparența în activitatea companiei. Dacă vrei să afli de ce un fourchette pentru emisiunea de revelion – a costat 150.000 de lei, e un subiect politic?!”, se întreabă Melnic.
Mai mulți foști și actuali angajați ai companiei Teleradio-Moldova susțin că ar fi fost hărțuiți și agresați de conducerea instituției. „Stilul de comunicare al directorului poate fi descris ca fiind marcat de violență verbală și psihologică. Atât în cadrul ședințelor, cât și în discuțiile personale, atmosfera era tensionată”, a declarat o ex-angajată TRM. Ulterior, cu o reacție a venit și directorul general, Vladimir Țurcanu. „Acești oameni, și alții care îi manevrează din culise, dacă nu ne pot învinui că am fi neprofesioniști, încearcă să ne submineze autoritatea, ca să compromită reforma”, a scris acesta.
După preluarea puterii, PAS a schimbat conducerea Companiei Teleradio-Moldova, dar și a consiliului de observatori, foștii fiind demiși sub acuzația de „servilism politic față de precedentele guvernări”.
Jurnalistul și fostul politician, Vlad Țurcanu, a fost numit de Parlament șef al Teleradio Moldova, în decembrie 2021.
Spiritele se încing în dealul Schinoasei, după schimbarea conducerii companiei Teleradio-Moldova. Noul președinte, Vlad Țurcanu aduce acuzații dure șefilor de redacții că „s-au compromis în anii din urmă, printr-un servilism dezagreabil față de fostele puteri, că trebuie să facă un pas înapoi și să-i lase pe alții să îndrepte ce au stricat ei”. „Am declanșat o anchetă de serviciu care va stabili cauzele acestor disfuncționalități. Dar încă de pe acum pot să vă spun că, într-un fel sau altul, ne vom dispensa în curând de toți cei care cred că ne pot râde în față, făcându-ne de rușine meseria și colegii”, scrie Țurcanu. „O să aveți ocazia să aflați multe lucruri, care mie personal îmi provoacă greață”, a reacționat, la rândul său, redactorul-șef de la Radio Actualități, Adrian Petcu.
Scandal la televiziunea națională. Șeful „Telefilm-Chișinău”, Mircea Surdu, acuză directorul general al Teleradio Moldova, Vladimir Țurcanu, de hărțuire a angajaților. „Pot proba aceste lucruri. Noi nu trăim în epoca Putin!”, a declarat jurnalistul, în mai 2024.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!