Moldova a obținut 32 de puncte din 100, cu un punct mai puțin decât anul trecut. În 2018, Republica Moldova a înregistrat un scor al IPC de 33 de puncte, fiind pe locul 117 din 180 ţări (în IPC 2017, Moldova, cu un scor de 31 puncte, era pe locul 122 din 180 ţări). Pe locul 120, cu același punctaj în anul 2019 se mai află Nigeria și Pakistan.
Rusia a ocupat locul 137 din 180, cu 20 de puncte din 100, România-locul 70 cu 44 de puncte și Ucraina, aflată pe locul 136 (30 de puncte) după nivelul corupției în stat.
Cu cât numărul de puncte este mai mic, cu atât nivelul de corupție este mai mare.
Cele mai bune din clasament la nivelul corupției în stat sunt Noua Zeelandă, Danemarca (87 de puncte fiecare), Finlanda (86), Elveția, Singapore și Suedia (85 de puncte fiecare). Cel mai prost în clasament, potrivit Transparency International, la nivelul corupției stă Siria (13 puncte), Sudanul de Sud (12 puncte) și Somalia (9 puncte).
Indicele de percepție a corupției este compilat pe baza sondajelor efectuate de experți și antreprenori, realizate de organizații independente din întreaga lume, inclusiv Banca Mondială, compania britanică Economist Intelligence Unit, Institutul Internațional Elvețian pentru Dezvoltarea Afacerilor și altele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!