7 bani Prețul benzinei scade cu încă 7 bani, motorina la 19.72 lei/litru 18 mil. lei Trei administratori de restaurante au evitat taxe cu 18 milioane lei, acum condamnați 30.000 Peste 30 de mii de buletine de vot declarate nevalabile la alegerile parlamentare 10 bani Dolarul american crește cu 10 bani, cursul actual 16.9359 lei
Teleradio Moldova ar putea fi plasată sub control parlamentar. BCS: Vor să transforme compania în unealtă a guvernării

Membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul pentru votarea în prima lectură a unui proiect de lege privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale. Deputații BCS susțin că acest proiect de lege „intenționează să subordoneze politic audiovizualul din țară”.

Foto: TRM

Potrivit comunicatului emis de Parlament, „obiectivul primordial al acestei propuneri legislative este de a responsabiliza furnizorul public național, Compania Teleradio-Moldova.

Autorii inițiativei legislative propun întoarcerea sub control parlamentar a furnizorului public național de servicii media. Asta în condițiile în care, până în anul 2019, Compania Teleradio-Moldova a fost întotdeauna sub controlul Legislativului.

O altă prevedere a proiectului de lege este revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului de supraveghere al furnizorului public național de servicii media și a Consiliului Audiovizualului (CA), pentru a institui o claritate și o reprezentare proporțională în procesul de desemnare a candidaților la funcția de membru în aceste consilii. Totodată, se propune ca membrii CA să fie demiși, în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate.

În document, mai este stipulat că mandatul actualilor membri ai Consiliului de supraveghere, al directorului general al Companiei Teleradio-Moldova și al directorilor generali-adjuncți să înceteze de drept la data intrării în vigoare a proiectului de lege, prezintă comunicatul.

Totodată, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor susțin că PAS intenționează să subordoneze politic audiovizualul din țară, în special, Compania Publică Teleradio Moldova și să o transforme în unealtă a guvernării.

În cadrul unui briefing, desfășurat astăzi, Adela Răileanu, deputata BCS, vicepreședinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a declarat că „PAS, fără discuții publice, fără expertiza Consiliului Europei, fără a apela la experiența instituțiilor similare din alte țări, își dorește subordonarea audiovizualului controlului parlamentar”.

„De fapt, vor să revină la vechea formulă de instituție de stat. Deputatul a menționat că actuala guvernare modifică legea astfel ca să poată demite componența actuală a Consiliului Audiovizualului, astfel că se va transforma în unealtă a guvernării și va face legea așa cum îi va cere PAS”, a declarat deputata BCS.

Adela Răileanu a atenționat organismele internaționale, ONG-urile de specialitate și misiunile diplomatice că proiectul de modificare a Codului vine să elimine total independența atât a CA cât și a Consiliului de Supraveghere al Companiei cu supunerea politică totală.

„Aceste modificări contravin tuturor expertizelor și recomandărilor internaționale care au stat la baza adoptării actualului Cod, direct Constituției RM precum și mai multor acorduri internaționale, afectează libera exprimare și vin să impună cenzura”, a conchis Răileanu.

Proiectul de lege urmează să fie propus spre aprobare în prima lectură la una dintre următoarele ședințe plenare.


Pub