„Potrivit informațiilor înregistrate, conducătorul unui autoturism de model Honda Jazz a derapat și s-a tamponat într-un copac.
La fața locului a intervenit o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că șoferul a rămas blocat în interiorul automobilului.
Angajații IGSU au reușit să extragă persoana, un tânăr în vârstă de 21 de ani. Ulterior, acesta, în stare conștientă, a fost preluat de Serviciul medical de urgență și transportat la spitalul raional pentru îngrijirile medicale de rigoare.
Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de resort”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!