Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, originari din raioanele Strășeni și Hîncești, acuzați că aduceau mașini furate din țări UE și le vindeau în Moldova.
Potrivit oamenilor legii, aceștia au înregistrat o companie de construcții în Belgia, în orașul Bruxelles, utilizând acte și identități false. Prin intermediul acestei firme, tinerii au achiziționat în leasing mai multe mijloace de transport de lux, dintre care trei au fost introduse fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova și expuse spre vânzare pe platforme online de comercializare auto.
În urma perchezițiilor efectuate în locuințele și mijloacele de transport ale suspecților, au fost ridicate probe care ar confirma implicarea acestora în activitatea infracțională. Vehiculele vizate, anterior anunțate în căutare internațională, au fost reținute și depozitate în parcarea specială a IGPF.
Bărbații sunt cercetați în stare de libertate. În prezent, organele de urmărire penală desfășoară acțiuni suplimentare și măsuri speciale de investigații pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor mijloace de transport introduse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
Suspecților li se încriminează fapta, prevăzută de art. 248¹ alin. (7) lit. a) și c) din Codul penal, contrabanda cu mărfuri accizate, iar dacă va fi dovedită vinovăția acestora, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani, se relatează în comunicatul de presă al Poliției de Frontieră.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!