22,71 lei/l ANRE actualizează prețurile pentru mâine; motorina urcă ușor la pompă 2 Accident pe DN28, Iași; camion condus de moldovean, bilanț tragic 19,8181 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro și dolar; cursul BNM de azi 10.000 lei Fost polițist din Chișinău, condamnat la închisoare pentru mită
(doc) Marina Tauber: Modificările făcute de PAS la Codul electoral încalcă principiul constituțional al suveranității poporului și dreptului fundamental de a fi ales

Grupul deputaților Partidului „ȘOR” s-au adresat Curții Constituționale, pe 24 octombrie 2023, solicitând urgentarea examinării sesizării, prin care, au fost contestate ultimele modificări operate la Codul electoral și în rezultatul cărora, sute de oameni au fost privați de dreptul de a candida. ,,Am solicitat Înaltei Curți reexaminarea cererii de suspendare a acțiunii legii contestate, după ce în data de 19 octombrie 2023, CC a sistat examinarea în urma atestării parității de voturi - două la două”, a scris deputata Marina Tauber pe pagina sa de socializare.

Foto: UNIMEDIA

Ea a amintiți că pe rolul Curți se află examinarea sesizării nr. 226a din 16 octombrie 2023, cu privire la verificarea constituționalității Legii nr. 280 pentru modificarea Codului electoral al Republicii Moldova.

,,Restricțiile de a candida au fost reintroduse de majoritatea parlamentară (PAS) în Parlament, cu o viteză nemaipomenită. Într-o singură zi, proiectul a fost înregistrat și votat în două lecturi, promulgat și publicat. Lista persoanelor cărora li se aplică interdicția de a candida la alegeri este întocmită de Serviciul de Informații și Securitate și organele procuraturii”, a precizat Tauber.

Prin urmare, dreptul mai multor cetățeni de a candida la alegeri a fost restricționat, inclusiv Marina Tauber - la Bălți și Pavel Verejanu - la Orhei, precum și alții.

,,Odată cu adoptarea acestei Legi controversate, au fost încălcate zeci de norme constituționale și standarde internaționale în materie electorală. Totodată, a fost încălcată grav procedura de legiferare, au fost ignorate concluziile Curții Constituționale și ultimului aviz al Comisiei de la Veneția, care a criticat dur impunerea unor restricții în ceea ce privește dreptul de a fi ales, în baza unor criterii subiective, netransparente și neproporționale. Prin aceste modificări, din nou, este sfidat principiul constituțional al suveranității poporului și a dreptului fundamental, garantat de Constituție, de a fi ales, precum și jurisprudența CEDO”, a conchis Tauber.

 

La data de 5 octombrie, Marina Tauber a fost exclusă din cursa electorală pentru funcția de primar de Bălți, după ce deputata a fost înregistrată, pe 29 septembrie, în calitate de candidată la sefia municipiului Bălți.

Șefa statului, Maia Sandu, a promulgat modificările la Codul Electoral. Decretul a fost publicat astăzi de către Președinție.

Circa 60-70 de persoane vor avea interdicție de a participa la alegerile locale. IGP, CNA, SIS și PG vor prezenta informație CEC-ului, care va întocmi lista celor ce cad sub restricții. Despre aceasta a declarat președinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate la ședința Parlamentului.

Liderii PȘor nu vor putea să candideze la alegerile locale. Modificările la Codul Electoral au fost aprobate astăzi de deputații PAS în ambele lecturi. „Acesta a fost subiectul important pentru astăzi”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Comisia pentru Situații Excepționale a interzis persoanelor vizate în dosare penale, care au stat la baza declarării neconstituționale a unei formațiuni politice, să participe la alegerile din 5 noiembrie 2023.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat proiectul de lege ce urmează a fi adoptat astăzi de către Parlament, prin care membrii Partidului Șor, scos în afara legii, să nu poată candida la alegeri. Se întâmplă, după ce CC, a anulat articolul care interzice liderilor partidelor declarate neconstituționale să participe la alegeri.

Decizia CSE vine după ce Curtea Constituțională a anulat, ieri, articolul din lege, care impunea această interdicție pe o perioadă de 5 ani.


Pub