Conform evaluărilor preliminare, prezenţa dronei în Letonia pare să fi fost accidentală, a transmis Ministerul Apărării de la Riga.
Diferite agenţii de stat, inclusiv poliţia, investighează în prezent incidentul.
Conform informaţiilor iniţiale, vehiculul aerian fără pilot aparţinea Rusiei şi a intrat în spaţiul aerian leton prin Belarus. Intrarea dronei pe teritoriul Letoniei a fost detectată de forţele armate letone, care au monitorizat mişcarea acesteia şi au localizat locul prăbuşirii.
Comandantul forţelor de apărare letone, Leonids Kalniņš, a declarat, pentru agenţia de presă LETA, că aeronava a intrat în spaţiul aerian leton în primele ore ale dimineţii de sâmbătă şi a fost imediat detectată de forţele armate.
Rapoartele iniţiale indică faptul că drona nu a avut intenţii ostile pe teritoriul leton. În timp ce ancheta este în curs de desfăşurare, experţii consideră că drona nu a avut niciun scop sau motiv specific pentru a zbura în Letonia. „Am evaluat şi am monitorizat situaţia pentru a determina nivelul de pericol şi dacă obiective sau civilii erau în pericol”, a declarat Kalniņš.
„Forţele armate naţionale acţionează în conformitate cu procedurile stabilite, inclusiv informând lanţul de comandă NATO. Incidentul a fost adus la cunoştinţa oficialilor guvernamentali relevanţi, a autorităţilor de aplicare a legii şi a ţărilor NATO din regiune”, a precizat comunicatul Ministerului leton al Apărării.
La rândul său, ministrul leton de externe Baiba Braže a declarat că Ministerul Afacerilor Externe de la Riga a convocat un reprezentant al ambasadei ruse pentru o întâlnire, luni.
„Acest incident confirmă necesitatea de a continua consolidarea frontierei de est a Letoniei, inclusiv îmbunătăţirea capacităţilor noastre de apărare aeriană şi de război electronic, ceea ce va contribui la limitarea operaţiunilor dronelor cu diverse utilizări”, a comentat ministrul leton al apărării Andris Spruds.
Având în vedere invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, Letonia îşi intensifică protecţia frontierelor terestre, a spaţiului aerian şi a apelor teritoriale, iar forţele armate naţionale îşi consolidează capacităţile de apărare aeriană la frontiera de est.
În plus, aliaţii NATO asigură misiuni de patrulare aeriană deasupra statelor baltice prin rotaţie. La summitul NATO de la Washington, statele membre NATO au convenit să consolideze apărarea aeriană pe flancul estic al NATO prin introducerea unui model mai activ de apărare aeriană, prin rotaţie.
Incidentul din Letonia a fost anunţat în condiţiile în care în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă a survolat şi spaţiul aerian al României, apoi l-a părăsit, îndreptându-se spre Ucraina. Două avioane F-16 ale armatei române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea acesteia. Locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa au primit, prin intermediul sistemului Ro-Alert, mesaje cu privire la faptul că pot cădea obiecte din spaţiul aerian. În plus, autorităţile române caută posibile fragmente de dronă în proximitatea localităţii Periprava.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!