79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Zilele Scrisului și Culturii Slave: Reprezentanți ai corpului diplomatic și deputați PSRM au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare

„În societatea moldovenească multietnică, popoarele slave sunt reprezentate într-un număr foarte mare. Acestea trăiesc de secole pe pământul binecuvântat al Moldovei, îmbogățindu-ne prin cultura și tradițiile lor”, a declarat liderul PSRM. Igor Dodon, deputați socialiști și reprezentanții ambasadelor Rusiei, Ucrainei, Belarus și Bulgariei, au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu ocazia Zilelor Scrisului și Culturii Slave.

Foto: Facebook/Dodon Igor

„Această dată, în care începe marcarea Zilelor Scrisului și Culturii Slave, este sărbătorită în Moldova de peste 30 de ani. 

Le doresc participanților la evenimentele culturale succes, sănătate și bucurii. Fie ca Zilele Scrisului și Culturii Slave să ne bucure pe toți prin frumusețea și originalitatea lor”, a adăugat liderul PSRM.



Pub