„Administrația IMSP SCM „Sfânta Treime” și întregul colectiv al spitalului, exprimă condoleanțe familiei, rudelor, colegilor în legătură cu trecerea în neființă a medicului neurolog, Galina Diacon.
Galina Diacon, a fost un model de responsabilitate și profesionalism, un om binevoitor care s-a remarcat prin modestie, onestitate și respect cu pacienții și colegii. După absolvirea Institutului de Stat de Medicină din Chișinău în anul 1981, în calitate de medic neurolog, Galina Diacon a activat în diverse instituții medicale, iar din anul 2018 a lucrat cu multă sârguință și implicare în secția Neurologie din cadrul spitalului „Sfânta Treime”, tratând pacienții cu bogata sa experiență acumulată în domeniul Neurologiei.
Medicul Galina Diacon, va rămâne în memoria colegilor și a pacienților un medic dedicat plin de empatie. Drum lin spre Ceruri...”, menționează IMSP Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!