PCRM bate semnal de alarmă privind viața și sănătatea unui membru de partid, deținut în regiunea transnistreană

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova bate semnal de alarmă privind situația unui membru de partid și fost deputat comunist în așa-zisul legislativ transinstrean, Oleg Horjan, care a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, în mod „necinstint și ilegal”, potrivit comuniștilor.

Foto: UNIMEDIA

PCRM scrie că dosarul pe numele lui Horjan este unul fabricat, iar Horjan ar fi o „victimă a represiunilor politice”. Potrivit comuniștilor, Oleg Horjan a fost unicul oponent politic în așa-zisul legislativ din regiunea transnistreană și recent ar fi fost lipsit de mandatul de deputat.

„Din Transistria ajung informații alarmante despre situația actuală alui Oleg Horjan. El a fost transferat în într-o închisoare, unde a fost plasat în mod intenționat în același detașament cu criminali. Acum el va fi ținut în aceeași cameră cu criminali, hoți și violatori, infectați cu HIV și bolnavi de tuberculoză”, transmite PCRM printr-un comunicat.

Comuniștii menționează că Horjan este cetățean al Republicii Moldova și scrie că „inacțiunea autorităților este criminală și de neînțeles”.

Partidul Comuniștilor face apel către organizațiile internaționle și, în special, către misiunea OSCE în Moldova, de a se implica în cazul dat.

„Cerem ca experților independenți să li se permită accesul la Oleg Horjan, ca aceștia să poată evalua în mod adecvat starea sa, condițiile de detenție și realitatea amenințărilor la adresa sănătății și vieții sale”. PCRM cere sprijini și din partea președintelui și guvernării Federației Ruse.


Pub