„Am observat un lucru straniu în ultimele zile. Parcă ne urmăreau”. Declarații cutremurătoare ale mamei fetiței ucise la Rîșcani

Mama copilei de 7 ani din satul Recea, raionul Rîșcani, care a fost găsită moartă într-o casă părăsită, după ce a dispărut fără urmă luni seara, a oferit declarații cutremurătoare despre dispariția fetiței sale. Femeia nu exclude că fiica ei a fost răpită, transmite realitatea.md.

Foto: Colaj

Potrivit sursei citate, Tamara Musteață, mama copilei găsită moartă, a povestit că ultima dată a văzut-o pe fiica Iasmina, printr-un apel video pe Viber.

„Eu am plecat ieri la Bălți, împreună cu fiul de 12 ani. Discutam pe Viber, pe la 17:00, cu fetele mele în timp ce ele veneau de la grădiniță. Au ajuns acasă, am mai vorbit un pic, totul era bine. Fata mai mică i-a spus surorii de 15 ani că pleacă afară să se joace în ogradă. Și-a schimbat doar papucii, hainele erau aceleași în care a fost la grădiniță. Fata de 15 ani spune că s-a uitat de câteva ori după ea și o vedea pe fereastră în timp ce juca. M-a sunat mai târziu și mi-a spus că nu o vede în ogradă, poarta e deschisă (des o țineam deschisă noi). A ieșit repede să vadă dacă este în drum, s-a gândit că poate fi la o vecină, a mers acolo, însă nimic”, a spus mama.

Fiind încă la Bălți, mama a sunat la vecini și prieteni. I-a rugat să iasă în ajutor și să vadă unde este.

„Toți vecinii și prietenii, sătenii, pe care i-am sunat mi-au spus că nu au văzut-o. Am venit acasă, am mers mai departe să o căutăm, iar fiul a sunat la poliție. Am sunat cam târziu la ei. Au venit după ora 23:00. Au venit mulți polițiști, au venit cu câinele și drone să o caute. Oameni din sat au ieșit în ajutor și am căutat-o toată noaptea. Dimineața a venit altă echipă de polițiști”, a mai adăugat mama copilei.

Mama copilei nu exclude faptul că fiica ei a fost răpită.

„Le-am spus și polițiștilor. Am observat un lucru straniu în ultimele zile. În sat des venea o mașină cu persoane de etnie romă, parcă ne urmăreau. Sâmbăta trecută a mers pe lângă noi o mașină, eram la casa de adunare din sat – suntem de o altă credință, un bărbat zdravăn, cu barbă și tatuaje, dar și o femeie alături, se uitau straniu la copii. Duminică, iarăși i-am văzut prin sat, aceeași mașină, aceiași oameni. Au intrat în discuție cu fetele mele, ele mergeau spre grădiniță. Întrebau câți ani au. Poliția mi-a spus să nu mă gândesc la așa ceva, dar eu ca mamă nu pot să nu mă gândesc”, a declarat Tamara Musteață.

Primarul localității Recea, raionul Rîșcani, Valeriu Ghelan, confirmă cele spuse de Tamara Musteață.

„Într-adevăr, în ultima perioadă, vin mai multe persoane de etnie romă în localitate. Merg la unii oameni și îi ajută, merg la cei baptiști. Le oferă bani, haine pentru copii, zahăr. Chiar ieri dimineața am văzut o femeie, era trecut de 08:00 dimineața, m-am mirat să văd că o femeie de etnie romă mergea prin localitate atât de devreme”, susține Valeriu Ghelan.

„De aseară s-a verificat peste tot, drumuri din sat, vecini. În fântâni cu funiile s-a verificat totul. Avem două iazuri în apropiere, s-a verificat cu câini și drone peste tot. Camere video au fost verificate – nimic. Casele părăsite la fel au fost inspectate. Nu avem vești deocamdată”, a adăugat primarul.

Familia Musteață are trei copii, două fete de 7 și respectiv 15 ani, dar și un băiat de 12 ani. 

Fetița de 7 ani, dispărută aseară la Rîșcani, a fost găsită moartă într-o casă părăsită din localitate. Potrivit oamenilor legii, copila ar fi fost omorâtă.

Copila de 7 ani din satul Recea, raionul Rîșcani, a fost dată în căutare, după ce a părăsit ieri domiciliul, în jurul orei 18:00, și nu se cunoaștea locul aflării acesteia.


Pub