Astfel, dacă până acum elevii și studenții erau obligați să stea în carantină 14 zile, după ce au contactat cu o persoană bolnavă, acum, pot reveni la studii mai devreme dacă prezintă în ziua a 7-a un test negativ la Covid-19.
Testarea va fi gratuită, în acest sens ministerul Sănătății în comun cu ANSP va dota instituțiile medicale.
Măsura nu este obligatorie. Astfel, cei care nu vor prezenta un test negativ în a 7-a zi, pot reveni la studii după 14 zile de carantină.
Potrivit ultimei decizii a CNESP, elevii vor rămâne să învețe în școli, cu prezența fizică, indiferent de nivelul de alertă în care se va afla localitatea unde aceștia își fac studiile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!