23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 5 PCCOCS investighează 5 moldoveni reținuți în dosarul asasinatelor la comandă din Ucraina 4 bărbați 1 femeie 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
Un submarin rusesc, în pericol de explozie în apele europene, după o scurgere de combustibil

Un submarin al marinei ruse se confruntă cu o defecțiune tehnică gravă în apele europene, care ar putea provoca o explozie la bord. Este vorba despre Novorossiisk, un submarin de tip Kilo, lung de 74 de metri, parte a Flotei ruse a Mării Negre și capabil să transporte rachete de croazieră „Kalibr”, relatează metro.co.uk, citat de adevarul.ro.

Foto: Profimedia

Potrivit relatărilor din presa internațională, nava a fost observată în Strâmtoarea Gibraltar, la ieșirea din Marea Mediterană. Surse citate de canalul rusesc de Telegram VChk-OGPU susțin că submarinul se confruntă cu o scurgere masivă de combustibil. În lipsa pieselor de schimb și a specialiștilor pentru reparații, echipajul ar putea fi nevoit să pompeze combustibilul direct în mare pentru a evita acumularea sa în cala navei.

Deși Novorossiisk nu este implicat în războiul din Ucraina, prezența lui într-un punct strategic de tranzit naval ridică semne de întrebare cu privire la starea tehnică a flotei ruse.

Monitorizat de Royal Navy

Nu este prima dată când submarinul rusesc atrage atenția aliaților occidentali. La începutul acestui an, Novorossiisk a fost urmărit de elicoptere și de o navă de război britanică în timp ce traversa Marea Nordului și Canalul Mânecii. Operațiunea a fost coordonată de Marina Regală, care a folosit senzori avansați pentru a-i monitoriza deplasarea. „Monitorizarea tranzitului navelor prin zona noastră de responsabilitate rămâne o sarcină fundamentală, care ne asigură capacitatea de reacție rapidă”, a declarat locotenent-comandorul Dan Wardle.

Flota de submarine a Rusiei a mai fost lovită de defecțiuni și pierderi majore. În septembrie 2023, Rostov-pe-Don, o navă soră din aceeași clasă, a fost distrusă de o rachetă ucraineană. Cel mai grav accident rămâne însă cel din august 2000, când submarinul nuclear K-141 Kursk s-a scufundat în Marea Barents după o explozie la bord, provocând moartea tuturor celor 118 membri ai echipajului.


Pub