4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Un parlamentar sârb și-a dat demisia, după ce a fost prins uitându-se la filme porno în timpul discursului președintelui Vucici

Un deputat al Partidului Socialist din Serbia a demisionat din funcţia de parlamentar după ce a fost surprins urmărind filme porno în timpul unei dezbateri tensionate despre normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo, relatează digi24.ro.

Foto: digi24.ro

O înregistrare video din timpul dezbaterii îl arată pe Zvonimir Stevici urmărind o serie de clipuri pornografice în timp ce președintele țării, Aleksandar Vucici, cerea parlamentului sârb să normalizeze legăturile cu Kosovo pentru ca Serbia să poată adera la Uniunea Europeană.

Stevici, un veteran al Partidului Socialist, formaţiune minoritară în cadrul coaliţiei guvernamentale, este el însuşi originar din Kosovo şi a fost o vreme ministru-adjunct pentru Kosovo, teritoriu ce şi-a proclamat independenţa în 2008.

Incidentul a provocat critici aspre din partea Partidului Progresist Sârb (SNS) aflat la putere, în timp ce socialiștii i-au cerut să demisioneze. În timpul aceleiaşi şedinţe parlamentare, au avut loc ciocniri atunci când deputaţi ai opoziţiei naţionaliste s-au ridicat pentru a agita pancarte ce denunţau o „trădare”, înainte de a fi respinşi fizic de membri ai SNS al preşedintelui Aleksandr Vucici, relatează Agerpres. Serbia şi Kosovo sunt supuse unor intense presiuni din partea Occidentului pentru a ajunge la un acord care să calmeze relaţiile lor tensionate, în timp ce războiul declanşat de Rusia continuă în Ucraina.

Serbia refuză în continuare să recunoască independenţa Kosovo, proclamată de majoritatea albaneză în 2008. Susţinută de Rusia şi China, ea împiedică Pristina să devină membra unei serii întregi de instituţii internaţionale, printre care ONU.


Pub