Potrivit informațiilor. 100 de euro și 300 de lei au fost lăsați pe bancheta din față a automobilului de serviciu de către un șofer băut, pentru a-i determina pe polițiști să nu documenteze încălcarea.
Acesta era suspectat că se afla în stare de ebrietate la volanul mașinii Honda cu care se deplasa prin orașul Fălești.
Bărbatul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul arătând o concentrație de 1,25 mg/l de vapori de alcool în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au stabilit că, conducătorul auto conducea mașina chiar dacă avea permisul de conducere anulat de către instanța de judecată în luna februarie anul acesta, după ce în octombrie 2021, la fel, a fost depistat beat la volanul unui vehicul.
În timpul examinării cazului pentru conducerea autovehiculului fără permis de conducere fiind în stare de ebrietate, contravenientul a lăsat în automobilul de serviciu mai multe bancnote.
Mașina a fost transportată la parcarea specială, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de poliție Fălești pentru documentarea cazului.
Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat fiind privat de dreptul de a conduce mijloace de transport și pentru corupere activă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!