„Remarcăm că Guvernul a inițiat procese abuzive și periculoase pentru a determina instanța de judecată supremă să adopte o hotărâre ilegală, care i-ar da câștig de cauză în litigiul cu „Avia Invest”. Asupra judecătorilor implicați în examinarea dosarului și rudelor acestora sunt exercitate presiuni enorme și de amploare, inclusiv amenințări cu fabricarea dosarelor penale. Doi dintre magistrați sunt „judecători interimari” și au fost numiți fără a fi respectate procedurile legale și cu încălcarea Constituției. Doar acest fapt ne permite să punem la îndoială orice legalitate a actului de justiție.
Dispunem de informații că magistratul Aliona Miron a ajuns la un acord cu autoritățile și a obținut libertate în acțiuni, pentru a da un verdict în defavoarea „Avia Invest”, la Curtea Suprema de Justiție, pentru a-i fi atribuit, în schimb, statutul de integritate de către Comisia PreVetting, iar ulterior și confirmarea acestui statut de către comisia de Vetting și chiar garantarea unui loc în Consiliul Superior al Magistraturii.
Ce reprezintă această comisie și cum acționează ne-am convins deja prin exemplul membrului eșuat al Consiliului Superior al Magistraturii,
Iulian Munteanu, care a trecut ușor toate procedurile de verificare, deși era vizat într-un dosar de corupție. Înțelegem bine, așadar, că așa-zisele verificări nu sunt altceva decât o metodă de subordonare și de șantajare a judecătorilor. Respectiv, suntem conștienți că, în astfel de condiții, este imposibil să mizezi pe dreptate la CSJ.
După ce va fi dat verdictul în această instanță, vom apela și la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, unde va fi dezvăluit haosul juridic din țara noastră. De asemenea, amintim despre răspunderea materială a judecătorilor, care poartă răspundere materială, proporțional gradului de vinovăție, stabilit în acțiunea în regres a statului față de aceștia, prin care se solicită restituirea sumelor achitate de stat.
În aceste circumstanțe, subliniem că „Avia Invest” a devenit ostatica agendei politice și a intereselor comerciale ascunse ale demnitarilor. Reiterăm că toate acțiunile autorităților împotriva noastră sunt complet nefondate din punct de vedere juridic și reprezintă o preluare forțată a unei afaceri, pentru a fi oferită altcuiva. Avertizăm factorii de decizie că statul va trebui să plătească despăgubiri de două ori pentru aceste fărădelegi. Mai întâi, să returneze investițiile de peste 90 de milioane de euro companiei „Avia Invest”, iar ulterior - celor cărora le-au promis concesionarea aeroportului.
Reamintim că la Curtea de Apel din Suedia se află pe rol cererea acționarului „Avia Invest” împotriva statului.
Deocamdată, „Avia Invest” nu a solicitat rambursarea investițiilor, deoarece nu recunoaște faptul rezilierii contractului de concesionare și se afla în proces de judecată cu statul. În cazul în care toate schemele descrise mai sus vor fi puse în practică, vom recurge la acest drept și vom cere ca despăgubirea să fie plătită în mod solidar de către toți cei vizați în acapararea cu forța a unei afaceri oneste.
La final, amintim că, în perioada concesionarii și administrării de către „Avia Invest”, Aeroportul din Chișinău a câștigat, timp de cinci ani consecutiv, premiul internațional pentru cea mai dinamică dezvoltare în comparație cu toate aeroporturile din regiune, ceea ce confirmă înalta competență și onestitatea gestionarului”, menționează sursa citată.
Cei vizați de Avia Invest nu au venit, deocamdată, cu o reacție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!